În această perioadă se lucrează de zor pentru a fi gata la timp proiecte importante pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș (DGASPC), dezvoltate în comunele Băbana, Ciofrângeni și Tigveni.
La finele săptămânii, Iuliana Matei, şefa acestei Direcţii, și Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, au mers în localitățile menționate, pentru a afla stadiul lucrărilor. Au făcut o oprire în satul Lupueni din Băbana, acolo unde se muncește la un complex de trei locuinţe protejate pentru 24 de persoane adulte cu dizabilităţi, dezinstituţionalizate. Apoi – în satul Bârseștii de Jos din Tigveni, unde se construiește un complex de patru locuinţe protejate pentru 33 de persoane adulte cu dizabilităţi, dezinstituţionalizate, din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională din comună. În fine, al treilea popas a fost la Ciofrângeni, la un complex de patru locuinţe protejate unde vor locui alte 32 de persoane adulte cu dizabilităţi, dezinstituţionalizate, din cadrul aceluiaşi centru de integrare din Tigveni.
De asemenea, în cele trei localități vor fi înființate și centre de zi, așezămintele fiind destinate tot persoanelor adulte cu handicap.