Cozile mari nu aduc neapărat vânzări de milioane
„Ai carte, ai parte. N-ai carte, comandă aici!” – este mesajul pe care un vânzător din centrul Piteştiului îl adresează trecătorilor – majoritatea grăbiţi să cumpere ce şi-au propus şi să plece care încotro, alţii dornici să studieze oferta în amănunt pentru a descoperi „nestematele” aduse la chioşcul de la kilometrul zero al municipiului. Cei care zăbovesc nu au decât de câştigat, căci, după cum am descoperit, omul care aduce cartea nu e un simplu negustor, ci un misionar al culturii la noi în judeţ. Ca mai toţi iubitorii de carte, este modest şi lipsit de dorinţa de a epata, mulţumindu-se cu „diagnosticul”… bolnav de cultură.
„Cartea e o boală”
„Să vă spun un lucru: eu nu trăiesc din asta. La mine cartea e boală şi o spun la modul serios. Nu-mi place în schimb să fiu în centrul atenţiei, iar ocazii au tot fost. M-au invitat oameni de cultură din Piteşti la emisiuni TV, însă am refuzat. Pentru cine e interesat, pot să fac recomandări, căci îmi place să vorbesc despre cărţi – mai puţin despre mine. Nu mă consider un librar, pentru mine e un termen prea pretenţios. Sunt un vânzător de carte care vrea ca lumea, când pleacă de la mine, să plece mulţumită” – ne-a mărturisit omul.
Lucrări de excepţie
„Am clienţi fideli care ştiu ce vând eu aici, dar sunt desigur şi simpli trecători cărora le pot face diverse recomandări. 80% din ceea ce vând e literatură de artă, reproduceri de artă şi memorialistică. Restul e beletristică şi carte de şcoală. La anumite lucrări am exclusivitate în judeţ, iar clienţii fideli pentru asta mă apreciază. Spre exemplu, am o carte despre Ateneul Român care este extraordinară şi prin prisma faptului că înfăţişează realizările lui Costin Petrescu. Acest Costin Petrescu e piteştean get-beget şi el a pictat scene din istoria românilor pe faţada Ateneului: intrarea lui Mihai Viteazul în Alba-Iulia sau răscoala de la 1907 – ca să menţionez doar două dintre ele. Lucrarea vine de la o editură din Oneşti despre care lumea ştie extrem de puţine – poate şi pentru că scoate doar cinci-şase titluri pe an. Sunt însă titluri de excepţie pentru cultura românească!” – a continuat vânzătorul de carte.
Clienţi şi… clienţi
Unii vânzători sunt… enciclopedii ambulante
În vreme ce nea Gigi (cum îi spun cunoscuţii) îmi spune toate acestea, este abordat de mai mulţi tineri interesaţi de manuale şcolare sau de anumiţi autori. Dovada că pune pasiunea pentru cultură înaintea vânzărilor este că nu se lasă întrerupt şi continuă să vorbească despre cărţi şi edituri. Până la urmă, o domnişoară (extrem de energică) reuşeşte să ne oprească din dialog: „Aveţi bilete Publitrans?” „Domnişoară, am produse de tot felul, dar bilete Publitrans nu…”.
Şi la librăria Eminescu „aterizează” clienţi-bombă. Un domn la costum, îngrijit şi înarmat cu multă răbdare, aşteaptă să-i vină rândul la casierie – moment în care deschide servieta şi-i arată vânzătoarei nişte documente: „Doamnă, uitaţi, nu am cumpărat nimic de aici, dar vreau să vedeţi că nu am furat ceva din magazin!”
Un altul face ture de la un raion la altul, nehotărât. Caută probabil o carte anume, dar nu o găseşte. La un moment dat se enervează, cumpără un dosar cu şină şi se face nevăzut…
George OLTEANU
