Temperatura aerului, razele călduțe ale soarelui, cerul senin fără vreun nor, la început de ianuarie, ne duce cu gândul la …primăvară! Calendaristic însă trecem în ziua Bobotezei când, odinioară, crăpau pietrele de ger. Acum ele rămân neclintite însă dreptcredincioșii vor lua cu asalt bisericile pentru prăznuirea acestei sărbători atât de dragi românilor, Botezul Domnului.
O serie întreagă de tradiții și străvechi obiceiuri se mai păstrează încă în anumite zone din mediul rural. La oraș ele au dispărut însă ritualul sfințirii apei a rămas și va dăinui, neschimbat până la sfârșitul veacurilor.
Puteri tămăduitoare
Apa obișnuită este transformată în agheasmă, cea sfințită mâine având, pentru cei care cred, puteri tămăduitoare. Alungă duhurile necurate din case dar are și un alt „rol” special. În anumite situații în care oamenii, pentru păcatele lor grave, „strigătoare la cer”, sunt opriți de la Sf. Împărtășanie, li se recomandă să bea câte-o gură de agheasmă sfințită în ziua de Boboteză! De aici interesul enorm al credincioșilor pentru ea.
Restricțiile afișate
Oricine își dorește să aibă cantitate suficientă pentru a o folosi pe tot parcursul anului, când se îmbolnăvesc, când aud zgomote ciudate prin camere ori cu alte prilejuri. În Pitești, ca în fiecare an, sute de oameni își vor îndrepta pașii spre biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, păstorită în calitate de paroh de preot prof. univ. dr. Ion Popescu, fost decan al Facultății de Teologie din Pitești. Acesta i-a mobilizat și pe ceilalți slujitori ai altarului, preoții Roger Safta, Constantin Ene, Florin Iordache dar și pe diaconul Mugurel Stan și paracliserul Laurențiu Stan, pentru ca slujba de mâine dar mai ales împărțirea agheasmei să se desfășoare fără cusur, respectând regulile valabile în vreme de pandemie.
Este așteptat primarul
Organizarea a fost minuțios pusă la punct. Restricțiile sunt afișate la loc vizibil. Iar cele patru butoaie așezate in așa fel încât mulțimea credincioșilor să se împartă în mod egal, să se evite îmbulzeala. Peste 6000 de litri de agheasmă sunt la dispoziția celor dornici! Preoții au gândit că trebuie să fie indeajuns pentru toată lumea și nimeni să nu plece supărat că nu si-a umplut recipientul. Astfel se dărâmă un „record”, anul trecut, tot în ziua Botezului Domnului fiind sfințită o cantitate ceva mai mică de apă, aproximativ 5000 de litri de agheasmă ajungând atunci în casele celor care au ales să participe la slujba de la biserica Sf. Ioan Botezătorul. De data acesta, în virtutea trainicei prietenii dintre parohul lăcașului și Cristian Gentea, este posibil ca însuși primarul să vină pentru a participa la marele praznic.