Lăudabilă – ca intenţie, grija edililor locali pentru biciclişti, reprobabilă – ca materializare, în unele părţi ale Piteştiului! Cel puţin pe porţiunea dintre strada Ana Ipătescu şi Calea Bucureşti a bulevardului I.C. Brătianu, pe care trotuarul a devenit pistă pentru aceştia, cu amenajarea şi marcajul de rigoare. În asemenea condiţii, trecătorilor le rămâne o singură soluţie – obligatorie, dacă s-ar conforma regulilor de civilizaţie urbană – anume aceea de a merge pe stradă, expunându-se astfel accidentărilor, intensitatea şi periculozitatea traficului auto din zonă fiind cunoscute.
Am mai văzut şi noi şi în alte părţi de ţară sau de lume asemenea atenţii acordate bicicliştilor – cuvenite de altfel – numai că acolo s-au concretizat nu prin suprimarea trotuarelor pietonale, ci prin amenajarea pistelor respective ca bandă distinctă în cadrul carosabilului…
Ce şi cum să mai zicem?!?! „Ca la noi, la nimeni!” Sau: „La noi, ca la nimeni!”?
Autor: Dan Rotaru