La 27 decembrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul dintre cei şapte diaconi.
S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este proroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: „Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi Curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit”. Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.
Printre cei care poartă acest frumos nume şi vor închina o cupă de şampanie cu cei dragi îi amintim pe Ştefan Dumitrache, manager la Muzeul Municipal Curtea de Argeş, Ştefan Romeo Ciocănel, om de afaceri, profesoara Anca Ştefania Barbu etc. Tuturor le adresăm sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri. La mulţi ani fericiţi!
Aceleaşi urări de bine, cu sănătate şi multe bucurii şi colegilor noştri Ştefan Grigore şi Monica Ştefania Cristea, precum şi colaboratorului Ştefan Bârlodeanu. La mulţi ani!