Dacă vreţi să ştiţi, cotidianul regiunii şi apoi al judeţului Argeş, „Secera şi Ciocanul”, a fost ziarul meu de suflet, nu pentru faptul că m-am numărat printre apropiaţii gazetarilor de atunci: N. Oanţă, Sever Ganci, Dan Biţică, Marin Ioniţă, G. Buţoiu, Mahu, Pally, Iuliu Curta (ultimul fiindu-mi rudă apropiată), ci mai ales pentru faptul că am colaborat, am scris reportaje, recenzii de filme, foiletoane cu care, privindu-le plastifiate în arhiva mea de suflet, mă mândresc, pentru că în ele sclipesc amintirile redacţiei din clădirea de pe colţul Egalităţii, unde profesorul ziarist Ion Popescu mă învăţa într-ale jurnalismului. Mai târziu, după ani, un alt „şcolar” învăţa bine lecţia de la profesorul I. Popescu, cu aceste taine pe care şi le-a însuşit, ridicându-le pe una dintre culmile ziaristicii. Este vorba de prof. Mihai Golescu, azi directorul cotidianului „Argeşul”, mare om, mare ziarist, care, la puţin timp după revoluţia din 1989, a transformat vechiul ziar în „Argeşul liber”, cotidian de informaţie, analiză socială şi afaceri.
Imediat după revoluţie, prin „telefonul de la miezul nopţii”, am transmis articole despre instaurarea „democraţiei” şi în Domneşti, ba mai mult, despre cum eram „inundat” cu telefoane injurioase din partea „oamenilor (aşa-zişi) de bună credinţă”. Au trecut 27 de ani, ca o părere, ani în care „Argeşul liber”, apoi „Argeşul”, a apărut cu regularitate, informând cititorii, nu puţini, despre mersul lucrurilor în zonă, bune şi rele, mai ales prin introducerea, în fiecare marţi, a celor patru pagini, suplimentul cultural „Săgetătorul”, idee meritorie a directorului său, pagini citite pe nerăsuflate de iubitorii de cultură şi artă.
Născut odată cu România democrată, din focul zilelor şi nopţilor sângeroase ale lui decembrie 1989, ziarul n-a tăcut niciun moment, făcându-se auzit prin vocile jurnaliştilor Traian Ulmeanu, Mihai Golescu, Marian Ioniţă, N. Oanţă şi mulţi alţii, până în cele mai îndepărtate colţuri ale judeţului, cu informaţii interesante, veridice. Este adevărat că au apărut multe ziare după 1989, dar unele s-au evaporat, altele au murit înainte de a se naşte, altele au rămas, dar nu se pot compara cu Argeşul, ziarul meu de suflet dintotdeauna, în care, din 1960 şi până azi, sub coloane mai mari sau mai mici, apare numele meu.
La mulţi ani, Argeşul! La mulţi ani consiliului director: Mihai Golescu, preşedinte, Gabriel Lixandru, Traian Ulmeanu, Gh. Savu, Nicolae Vasile. La mulţi ani colaboratorilor, tuturor cititorilor, acum, la ceas aniversar, când publicaţia de înalt profesionalism şi larg interes împlineşte 27 de ani.
Iar directorului Mihai Golescu îi dedic aceste impulsuri de gând şi de inimă, menite să ajute, poate, respiraţia unui firicel de rază din LUMINA NEUITĂRII paşilor unei întregi vieţi dedicate jurnalismului. Împreună cu sentimente de tandră şi puternică preţuire, prietenie şi neuitare, încă o dată, La mulţi ani, Argeşul!
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a prilejuit bucuria apropierii dintre suflete, speranţe şi împliniri, prin scrierile mele în paginile Argeşului, în care public de 56 de ani, bine sau rău, ştiu cititorii.
Prof. Ion C. HIRU
