Mare noroc pe Uzina Dacia. Nicolae Badiu este omul care face istoricul societăţii de la începuturi până astăzi, ba chiar dinainte de construirea primului automobil, de la începuturile timide ale industriei automobilistice în Argeş şi Muscel.

Autorul o face în cel mai recent volum al său: Poarta 3. Maşina cu nume de ţară, DACIA (Editura EuroPress, 2018).

Ceea ce subliniază şi academicianul Gheorghe Păun în cuvântul înainte: „(Nicolae Badiu n.m.) scrie din interior, cu dragoste şi luciditate, critic-acid uneori, cu umor şi înţelegere totdeauna, cu eleganţă, precizie şi acribie.

Lucruri văzute, personaje întâlnite atunci, la timpul petrecerii întâmplărilor, unele revăzute ulterior, mai aproape de timpul scrierii, informaţii fişate probabil sau aflate de curând, prin documentare”.

Da, cartea este rodul unei documentări la sânge, etapă cu etapă, om cu om implicaţi în crearea uzinei de pe platforma de la Colibaşi, apoi în dezvoltarea societăţii până în zilele noastre.

Cu această carte, uzina Dacia are istoria scrisă pe veci. Dar documentarea este dublată de o istorie subiectivă a fabricii, cu personaje mai pragmatice şi mai pitoreşti, cu întâmplări savuroase.

Şi ce este interesant, că mare parte din volumul cărţii face parte din experienţa lui Badiu la uzină, ultima oară fiind purtător de cuvânt, ştiute deci din interior.

Autorul e un meticulos, aflăm tabieturile nu doar ale directorilor care s-au perindat pe platformă, dar şi cele ale şefilor mai mărunţi, chiar şi ale secretarelor şi colaboratorilor.

Badiu este un maestru al amănuntului semnificativ, amănuntului care dă sarea şi piperul lecturii: cum se furau piese din uzină, cum se zvonea una alta despre averea directorilor sau de legăturile sentimentale, ce mai, e romanul unei lumi de o jumătate de veac.

Dumitru Augustin DOMAN

Distribuie pe Facebook