La Mărăcineni s-a strigat „Hai la Focul lui Sumedru!”. Noapte de basm pentru cea mai veche tradiție din Argeș.
Imediat după lăsarea întunericului, localnicii şi primarul comunei Mărăcineni, Nicolae Dascălu, au aprins focul în jurul căruia toţi cei prezenţi au strigat „Hai la focul lui Sumedru!”.
Aici a fost organizat și un spectacol de muzică populară la care au asistat localnicii, iar tinerii au jucat dansuri populare româneşti.
Nicolae Dascălu, primarul comunei Mărăcineni, a transmis un mesaj din mijlocul evenimentului:
“Bună seara! Bine ați venit, ne aflăm la Focul lui Sumedru, o sărbătoarea românească.
Pentru că sărbătorim românește la noi în România, în fiecare an aducem ofrandă zeilor și în comuna Mărăcineni”.
Focul lui Sumedru este una dintre cele mai vechi tradiții românești, de peste două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri şi oamenii se adună în jurul acestora și strigă „Hai la Focul lui Sumedru!”.
Conform legendelor și basmelor din creația populară, Sumedru era un bărbat obișnuit, păstor și crescător de animale. Acesta se metamorfozează pe timpul nopții în porc, un vechi simbol zoomorf pentru spiritul grâului.
În timpul ceremoniei nocturne numită și Focul lui Sâmedru, eroul legendei capătă înfățișarea unui brad, care este tăiat din pădure și incinerat în timpul unui ospăț nocturn.
Focul lui Sumedru este asociat cu moartea naturii și sosirea frigului și a iernii.