O imagine dezolantă îi întâmpină pe argeşenii – deloc puţini! – care au treabă la instituţiile găzduite de fostul sediu al defunctei bănci Bancorex din Piteşti. Din faţadă lipsesc din loc în loc bucăţi de gresie, iar în anumite porţiuni gresia e spartă; scările sunt… praf, cu bucăţi de ciment rupte şi risipite pe caldarâm; un banner care atrage atenţia cu privire la riscurile luării şi dării de mită este ascuns după… tufiş. Un dezastru! Şi nu de ieri, de azi, ci de o bună perioadă de timp.
Aici îşi au sediile Direcţia de Evidenţa Persoanelor din subordinea Consiliului Judeţean, dar şi Serviciul de Paşapoarte şi Serviciul de Permise Auto şi Înmatriculări din subordinea Prefecturii şi Ministerului de Interne. Ne-am interesat şi am aflat că starea deplorabilă a clădirii este generată tocmai de… multele „moaşe” pe care aceasta le are. Nimeni nu îşi asumă pagubele, nimeni nu îşi asumă reparaţiile. Şi de suferit are aspectul urbanistic al zonei centrale…