„Pă vremuri, acu’ 30-40 de ani, am fost cel mai al dracu’ fustangiu din satu’ meu. Eram brigadier la CAP, io le pontam la femei normele și zilele lucrate, io le toleram să mai fure și ele seara, la plecare, d’ ale gurii, ca să le am la mână, Așa le făceam să cedeze și să nu facă mofturi, când le spuneam franș: facem și noi ceva?
Mă destrăbălam, boli lumești n-am avut, am dus-o foarte bine, mi-am văzut și de nevasta cu care am patru copii, nepoți și chiar strănepoți.
Dom’ne, vă spun sincer: eu îl regret pe Ceaușescu! Nu mi-a lipsit nimic, mi-am crescut copiii fără probleme, nevasta, deși mă bănuia că-mi fac mendrele, nu mă… aia la cap toată ziua, că Mandea aducea în casă și bani, și haleală.
Acu’ am 76 de ani. Pă la 64-65 de ani, încă mă mai cocoțam și io ba pă femeia mea, ba pă altele. Când am văzut că, din zi de zi, îmi moare și plăcerea, și scula, m-am dus la un doctor din branșa asta. M-a găsit cu prostata și mi-a dat tratament de lungă durată, ca să nu ajung la cancer sau la operație.
M-am împăcat. Asta e! M-a iertat Cel de Sus. Am rămas doar cu amintirile.Nevasta e mai mică decât mine cu un an. Dormim în același pat, eu la un cap, ea la altu’. Nu mai cere nimic nici ea. Zice că nu-i mai trebuie, orice ar fi. Dimineața mă pupă pe frunte să simtă dacă nu cumva sunt rece”.
