După un an de aşteptare, vreme în care, mai ales în urma ploilor, oamenii au fost nevoiţi să mergă prin noroaie pentru a ajunge la mormintele celor dragi, lucrările din cimitirul „Sfântul Gheorghe” s-au încheiat. A fost montat un sistem optim de captare a apei care, în urma precipitaţiilor, inunda mari zone din cimitir. Piteştenii apreciază în acest context eforturile administraţiei locale. Dar ceva tot a fost rezolvat doar pe jumătate, în „epoca” iohanniană, a României lucrului bine făcut! Deşi toate aleile recent asfaltate sunt curate şi netede ca-n palmă, iar câinii maidanezi nu mai sunt aşa mulţi, totuşi, în perioade de câteva zile în unele locuri se adună mormane de gunoi, resturi vegetale, cruci vechi, candele din plastic etc. Ieri-dimineaţă, cei care au trecut pe una dintre aleile principale au văzut un astfel de peisaj, contrastant cu aerul de modernitate. Mirarea le-a fost cu atât mai mare cu cât, alături de grămada imensă de deşeuri, se aflau trei tomberoane… goale! Cum angajaţii cimitirului au văzut că fotografiem „priveliştea”, după o oră, un buldozer a apărut la faţa locului şi a încărcat gunoiul într-un camion. Câteva zile zona va fi curată, dar în weekend istoria e posibil să se repete…
Eduard TOMAZIU