Zilele trecute s-a încheiat cea de a IV-a ediţie a Campionatului Naţional de Rally Cros, eveniment ce a avut loc la Câmpulung, pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung – Bughea de Jos.
La start au luat parte 32 de concurenți care s-au luptat cu nămolul și cu ploaia timp de două zile.
Traseul extrem de tehnic, la care s-a muncit trei luni, s-a transformat într-o adevărată provocare pentru cunoștințele și abilitățile piloților, dar și pentru rezistența mașinilor, ceea ce a însemnat un spectacol garantat.
Motiv pentru care publicul a fost prezent în număr mare în ambele zile de concurs.
De la eveniment nu au lipsit nici campionul Ion Balzac Mihăilă, unul dintre piloții fostei uzine ARO, dar şi piloţi şi glorii ai pilotajului românesc, prezenţi doar lângă traseu.
Sub privirile vicepreședintelui Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Cătălin Nicolaescu, piloții au dat tot ce au avut mai bun și au făcut proba îndemânării, talentului și ambiţiei la cote foarte ridicate.
Finalele au fost marcate de multe momente neprevăzute, de răsturnări de situație incredibile.
Spectatorii au fost plăcuţi surpinşi de tradiționala paradă a spectaculoaselor și frumoaselor AROM467 (IMS), dar şi de mașinile 4X4 din cadrul Clublului de Off Road de la Câmpulung.
Proiectul „Pilot pentru o zi”
Spectatorii au putut gusta din adrenalina pe care o simt concurenții. Dacă anul trecut primarul Liviu Țâroiu a concurat, anul acesta a preferat să se implice doar în gala de premiere, la fel ca și viceprimarul Mărgărin Blidaru, care a venit la traseu însoțit de fiul său.
11 dintre iubitorii sportului cu motor s-au urcat în bolizi și au alergat pe pistă. Vasile Daniel Florin a obținut cel mai bun timp, fiind declarat campion. Printre concurenți s-a numărat și Șerban Dumitru, din Sibiu, care la 73 de ani și-a readus aminte de perioada de glorie din motorsport.
Rezultate Finale Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross 2018
H1
I – Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni
II – Marin Eduard – AS Procar Pitești
III – Brescan Alexandru – AS Sprint Club Mioveni
H2
I – Boncescu Robert – AS Sprint Club Mioveni
II – Achimoiu Bogdan – AS Procar Pitești
III – Stan Octavian – AS Procar Pitești
H3
I – Pleșa Mihai – AS Sprint Club Mioveni
II – Băcîrcel Radu – AS Racing Team
III – Berbecaru Mihai – AS Procar Pitești
H4
I – Boroș Emil – ACS Raideri Tg. Jiu
II – Medan Romeo – AS Performance
III – Bodea Dan – Cars Brașov
BUGGY / Juniori
I – Talianu Alexandru – AS Rally Cars Brașov
II – Neamțu Victor – ACS Raideri Tg. Jiu
1600 Buggy
I – Rîndașu Iulian – AS Sprint Club
II – Dunăvățu Cristian – ACS Raideri Tg. Jiu
III – Florea Daniel – ACS Raideri Tg. Jiu
Super Buggy
I – Șerban Vasile – ACS Raideri Tg. Jiu
II – Dunăvățu Cristian – ACS Raideri Tg. Jiu
III – Pătroi Florin – ACS Raideri Tg. Jiu
ECHIPE
I – AS Sprint Club Mioveni
II – ACS Raideri Tg Jiu
III – Procar Pitești
CLASAMENT OPEN
I – Niță Iancu – Procar Pitești
II – Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni
III – Pîrnuș Florin – AS Sprint Club Mioveni
Bogdan DUMITRU