Asemănarea cu ghearele e evidentă
Biserica „Mavrodolu” din centrul Piteştiului era, pe vremea părintelui paroh Constantin Onu, una dintre cele mai căutate lăcaşuri de cult de pe cuprinsul eparhiei Argeşului şi Muscelului. În prezent însă, cei puţini care continuă să frecventeze biserica şi să participe la slujbe sunt împărţiţi în „tabere”…
Nostalgia enoriaşilor
Prin ideile îndrăzneţe pe care le-a avut, precum Taina Sfântului Maslu săvârşită săptămânal de peste 12 preoţi ori slujbele nocturne asemănătoare celor din mănăstiri, preotul reuşise să închege o adevărată comunitate creştină, formată din dreptcredincioşi veniţi şi din comunele limitrofe oraşului. Ca o premieră pentru o biserică de mir din judeţ, la Mavrodolu, dincolo de miezul nopţii, sute de credincioşi, avându-l în frunte pe preotul Constantin Onu, rosteau de 300 de ori, cu voce tare, Rugăciunea Inimii, după modelul pe care destoinicul părinte îl văzuse pe Muntele Athos. Bucurându-se de faima unui mare duhovnic, pentru a-şi mărturisi păcatele cu prilejul marilor sărbători, credincioşii stăteau timp îndelungat la rând, fiind cuceriţi de înţelepciunea preotului şi de eficacitatea sfaturilor sale. Adept al unor principii rigide conform cărora la biserică omul trebuie să se smerească şi nu să stea ca la spectacol, părintele Onu nu a acceptat să fie aduse strane la Mavrodolu, iar enoriaşii au ales să suporte cu stoicism statul în picioare sau în genunchi vreme îndelungată.
Opere de artă „necurate”
Vremea aceea a apus. Acum cel care coordonează parohia este un tânăr slujitor al Domnului, Victor Sturzeanu, care ia decizii cu mult entuziasm şi încearcă să schimbe regulile impuse ani la rând de predecesorul său. Prima măsură a fost comandarea unor strane executate de meşteri iscusiţi din localitatea Bădeşti. Câteva dintre acestea au fost deja aduse, însă pentru unii a fost motiv de bucurie, iar pentru alţii de… revoltă. Stranele sunt foarte frumoase, sculptate în lemn de stejar, cu ornamentaţii bogate, în cel mai pur stil bizantin. Numai că, la baza „picioarelor”, artiştii au vrut pesemne să redea „laba de leu”, ca simbol al puterii. În viziunea unor credincioşi, acestea seamănă mai degrabă cu „gheare” de pisică ori chiar de diavol… Numărul credincioşilor care frecventau înainte biserica s-a diminuat considerabil după îndepărtarea de la conducerea parohiei a părintelui Constantin Onu, iar acum şi cei care au rămas „fideli” sunt divizaţi în două tabere. Unii se bucură şi se aşază în strane, alţii se feresc de ele ca… necuratu’ de tămâie!
Primii vor să fie aduse şi celelalte strane, iar cei care invocă asemănarea cu „ghearele diavolului” se aşteaptă ca Arhiepiscopia să ia măsuri. Concluzia: pentru această stare de tensiune, vinovat nu e decât împieliţatul care şi-a vârât coada, ori gheruţa…
Eduard TOMAZIU
