La 35 de bani kilul, fructele putrezesc în livezi!
Până în urmă cu 32 de ani, în Argeş erau 57.000 ha de livezi, judeţul fiind considerat cel mai mare bazin pomicol din România. Acum, dacă mai sunt 2.000 hectare… O parte din fructe ajungea în depozite, alta mergea la piaţă, iar o alta la fabricile de procesare.
„În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”, spunea chimistul, filozoful şi economistul francez Antoine-Laurent Lavoisier, considerat părintele chimiei moderne, sintetizând într-un algoritm întreaga informație despre câștig, pierdere, succes, eșec. „Nimic nu se pierde, totul se transformă”, comprimaseră autorităţile de dinainte de 1989 celebrul citat. Odinioară, cantităţi însemnate din rodul pomilor erau prelucrate, transformate în dulceaţă, gem, magiun, compot, suc, marmeladă. Sau erau uscate.
După 1990, cele 27 de depozite mari din Piteşti, Ştefăneşti, Curtea de Argeş, Câmpulung, Băiculeşti etc. au dispărut, unul câte unul, sectorul de industrializare, la fel. Retrocedate foştilor proprietari în baza legilor fondului funciar, livezile au avut aceeaşi soartă. În ţară au apărut marile lanţuri de magazine, unde fructele româneşti cu greu pot fi găsite, fiind înlocuite cu marfă din import. Pe această temă fierbinte am stat de vorbă cu dr. ing. Ilarie Isac, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România.
Livezile, lăsate de izbelişte „Din nefericire, şi la ora actuală livezile, în cea mai mare parte, rămân nelucrate, ne-a spus Ilarie Isac. Fermierii, atâţia câţi mai sunt, nu mai culeg fructele. Preferă să le lase neculese, ori le bagă la ţuică. Ei ar vrea să vândă, dar sunt complet descurajaţi de preţul oferit: doar 0,35 lei/kg (!?). Industria de preţuri de nimic, bătaie de joc, nu alta, îl prinde pe om la înghesuială şi speculează la maximum situaţia. O altă problemă cu care se confruntă pomicultorii o constituie lipsa forţei de muncă. Faptul că rămân cantităţi însemnate de fructe nerecoltate care, efectiv, putrezesc în livezi, este un aspect păgubitor soldat cu serioase pagube economico-financiare pentru gospodării. În opinia mea, desfiinţarea CAP-urilor a fost o greşeală. Ele trebuiau divizate, reorganizate în entităţi mai mici pentru fiecare categorie de producători”.
Asocierea, o soluţie puţin înţeleasă „Pentru impulsionarea acţiunii de recoltare a întregii producţii de fructe, a continuat dl. I. Isac, sunt necesare unele măsuri obiective, aplicate diferenţiat, aşa cum cere situaţia din fiecare gospodărie. În multe state europene, există diverse forme de asociere. În Franţa, spre exemplu, funcţionează cooperative pomicole cu 10 – 15 ha organizate în ferme specializate, unde micii producătorii aduc recoltele. La noi, asocierea este puţin explicată şi, mai ales, puțin înţeleasă. Fermierii nu înţeleg necesitatea asocierii ca soluţie pentru a răzbi pe piaţă. Altfel nu pot face faţă concurenţei importurilor. Comercializarea individuală la tarabă, prin târguri sau la marginea drumului, nu aduce decât beneficii minore, care nu acoperă munca și investiţiile în întreţinerea plantaţiilor de pomi”.
Achizitorul autorizat, o profesie necesară „Problema cea mai mare cu care se confruntă agricultorii şi pomicultorii este lipsa acută a depozitelor. De asemenea, consider necesar – iar în anii trecuţi le-am expus miniştrilor Agriculturii cu care am avut ocazia să mă întâlnesc acest aspect – că, în Clasificarea Ocupaţiilor din România – nomenclator apărut în anul 1995, care reprezintă sistemul de identificare, ierarhizare şi codificare a tuturor ocupaţiilor din economie, indiferent de tipul şi locul desfăşurării lor – ar trebui să apară o nouă profesie: achizitor autorizat de fructe şi legume. El ar trebuie ajutat de stat să aibă spaţii de depozitare şi mijloace de transport adecvate. Astfel, din lanţul de aprovizionare ar dispărea intermediarii, nişte speculanţi, în opinia mea, care cumpără produse pe mai nimic şi le revând la preţuri foarte mari”, afirma Ilarie Isac.
Se impune regândirea sistemului de preluare „Vreau să spun că trebuie gândit serios un sistem eficient de preluare a fructelor de la micii producători. Acordarea unor ajutoare în bani sau sub formă de vouchere sunt doar paliative şi nu reprezintă cea mai bună soluţie. Este nevoie de o inventariere a capacităţilor de depozitare, acolo unde mai sunt, analizarea situaţiei în care se află acestea, identificarea soluţiilor pentru reabilitarea celor care pot fi repuse în funcţiune. Decidenţii, clasa politică, trebuie să elaboreze o politică adecvată, pragmatică, de identificare a tuturor pomicultorilor şi plantaţiilor de pomi, pentru a avea nişte estimări cât mai aproape de realitate a nevoilor producţiei. Doar aşa pot fi ajutaţi cu adevărat pomicultorii. Altminteri, livezile vor rămâne şi de acum încolo neculese, fructele vor continua să putrezească în livezi şi oamenii vor consuma marfă din import, care nu are parfumul şi gustul celei româneşti”, a sintetizat dr. ing. Ilarie Isac.
Investiţii greu de suportat În horticultură, şi nu doar în pomicultură, este nevoie de investiţii uriaşe. Un depozit de 1.000 de tone cu atmosferă controlată costă un milion de euro, sumă de care fermierii argeşeni nu dispun. Asocierea este o soluţie bună, dar nu este fezabilă, deoarece se face între fermieri, şi cum la noi este aproape totul distrus, ar trebui să se înfiinţeze cooperative. Amplasate în principalele zone pomicole ale judeţului, acestea ar trebuie să aibă spaţii suficiente de depozitare în condiţii optime pentru toate soiurile de fructe recoltate, în funcţie de sezon. Întrucât fermierii nu pot suporta singuri asemenea sume, este nevoie de intervenţia statului care să cofinanţeze, prin Ministerul Agriculturii ori prin cel al Dezvoltării Regionale, astfel de investiţii. Altminteri, paradoxal, la noi cresc cele mai bune și frumoase fructe, dar nu reușim să ne bucurăm de ele. Pentru că n-am făcut ce trebuie și continuăm să ne batem joc de ele!
