În octombrie 2017, George Dorin Mogoşi, de 20 ani, din Piteşti, a fost arestat preventiv pentru tâlhărie. Ulterior, el a fost plasat în arest la domiciliu şi trimis în judecată, fiind condamnat la închisoare cu suspendare.
Atacate în magazin
Fapta a fost comisă în magazinul Comaliment Titan, unde împricinatul intrase ca să-şi cumpere ţigări. El a scos un cuţit pe care-l ţinuse ascuns în mâneca hainei şi a ameninţat-o pe vânzătoare cu moartea cerând banii din încasări. Tot el a deschis casa de marcat şi a furat 600 de lei. Observând că în unitate sunt şi două cliente, individul s-a îndreptat spre ele şi sub ameninţarea cuţitului le-a obligat să intre în grupul sanitar, unde le-a încuiat. Nu înainte de a le „controla” portofelele, din care a luat 20 de lei de la o femeie şi 10 lei de la cealaltă, apoi s-a făcut nevăzut. Imediat a fost sesizată poliţia, iar victimele au precizat că agresorul avea un comportament ciudat, de parcă ar fi fost sub influenţa drogurilor sau a etnobotanicelor.
Se internase la Vedea
Demarând investigaţiile, oamenii legii au stabilit că autorul faptei este George Dorin Mogoşi, pe care l-au găsit internat la Spitalul Vedea. Trimis în judecată pentru tâlhărie calificată, Mogoşi, care în ziua faptei consumase substanţe interzise, a fost condamnat la un an şi şase luni pentru tâlhărie calificată. Întrucât mai avea alte trei fapte comise, instanţa a constatat că infracţiunile sunt concurente şi a contopit patru pedepse. Astfel, judecătorii au dispus ca cel în cauză să execute pedeapsa cea mai grea, de un an şi şase luni închisoare, sporită cu un an şi patru luni. În final, Mogoşi va avea de executat pedeapsa principală de doi ani şi 10 luni de puşcărie, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de doi ani a exercitării unor drepturi. Totodată, magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de trei ani. El este obligat să respecte anumite condiţii, inclusiv de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică sau a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.
Un Comentariu
Anonim
Ft urat ce a facut si este ft rau ca ia dat cu suspedare trebuia bagat direct la puscarie ca putea sa fie maica- sa sorasa talharita asta este ca nu au locuri de munca sau nu le place munca