După o viață de peste un secol, într-o zi de toamnă ne-a părăsit cel mai vârstnic veteran din Argeș. Alexandru Zamfirescu era născut la 23 iulie 1912. După ce a serbat 108 ani alături de familie, povestind ca de fiecare dată vremurile pe care le-a traversat cu bune sau mai puțin bune, a plecat la Ceruri să se întâlnească cu veteranii, cu prietenii și cu cei dragi.
A luptat pentru Basarabia noastră, ajungând până la Odesa. A cunoscut mai multe personalități ale istoriei, a fost persecutat și închis de regimul politic al vremii pentru curajul său, dar Dumnezeu l-a lăsat printre noi 108 ani și două luni, pentru a ne povesti romanul vieții sale.
Să aibă drum lin spre stele la întâlnirea cu Dumnezeu și cu ceilalți camarazi! Dumnezeu să-l ierte!
Nuşa CANTEMIR
Un Comentariu
Aloe Vera
Odihneasca-se in pace, linistit ; neamul Zamfirestilor bun neam este !