„Dom’ doctor, când era Iliescu la putere, eu am mai fost acilea la cabinetu’ ăsta. Pe mine m-a adus mama pe lume într-un sat de pe lângă Scorniceşti. Trecu vremea şi am ajuns la 82 de ani. Sunt pă ei! De ce am venit iar? Păi, să vedeţi. Ca toţi oltenii, încă din tinereţe eu am fost aprig la muncă, dar şi la iubit. Ca să nu mai vorbesc de mândria personală! Nimeni să nu fie ca noi şi, mai ales, oriunde am fi să fim şefi! În armată, la CAP, pe şantier şi în orice uzină. Să ştie lumea că, pentru ceva, trebe să se ţină cont şi de ce spunem noi.
Am fost şi agricultor, dar şi tractorist sau şofer. M-am însurat pe vremea lu’ Ceauşescu, din ţăran m-am făcut orăşean, după pensie nevasta stă mai mult pe la ţară, eu la blocu’ unde mi-a dat statu’ apartament. La partea ruşinoasă am avut de multe ori fel şi fel de probleme şi irităţii, pentru că mi-a plăcut femeile la nebunie. Mi-am permis, pentru că pe timpurile comuniştilor iubitu’ era pe dragoste, nu pe bani. Hai, din când în când, o ciocolată, o prăjitură de la cofetărie, mai mergea. Dar atât! Dacă se mai brodea câte una care ridica pretenţii, la revedere! Era balta plină de prospături, iar dacă se ducea vorba că eşti bun la pat, te trăgeau ele de mână, fie măritate, fie nemăritate.
Acuma… Pensia e mică, inima palpită aiurea şi colesterolu’ e mare. Cam o dată pe lună… parcă, parcă, se mai trezeşte nervu’ organului. Alea tinere cer bani şi nici nu mă mai simt în stare. Am găsit şi eu o pensionară de la un bloc vecin. E dată în aia mă-sii! Bolnavă nu cred că e, dar mi-a apărut o roşeaţă. Să fie de la prostată sau de la ea?…”
Era ceva banal. I-am scris reţeta pe care a pus-o într-un portofel răpciugos, din care a scos o hârtiuţă cam mototolită pe care scrisese: „Ăsta este număru’ al meu de telefon dacă mă găseşte cineva căzut pe stradă.”
Dr. Viorel Pătraşcu
