Că politica este o specialitate ca orice meserie nu se înţelege la prima vedere. Şi nu se înţelege nici faptul că ea este o sarcină foarte grea. Dacă i-am cere unui om oarecare părerea despre o controversă ştiinţifică, cu drept cuvânt el ar răspunde, fără jenă, că nu se pricepe, dar dacă l-am întreba despre o chestiune politică, el ar da imediat un răspuns, fără să ţină cont de complexitatea problemei. De exemplu, revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA a provocat multă retorică pro şi contra. Or, un asemenea gest politic trece peste competenţa unui om oarecare. Uneori, chiar politicienii cu experienţă dau greş. Acesta este motivul pentru care, în vechime, de politică se ocupau numai oamenii cu vocaţie şi cu pregătire în acest sens. Dar, odată cu statul democratic, fiecare cetăţean are acces pe scena politicii. De regulă, accesul acesta a fost marcat de extinderea dreptului de vot asupra mulţimii indiferente la afacerile publice, alegători conduşi de bagheta magică a demagogilor, pentru a se pronunţa în favoarea unui candidat sau altul. Cei mai mulţi dintre aceşti candidaţi nu au nicio pregătire, dar au tupeu şi viclenie pentru a emite pretenţii să ajungă deputaţi, senatori, europarlamentari, ba chiar miniştri. Iar un individ care nu are o anumită pregătire, care nu posedă o diplomă eliberată de nişte autorităţi recunoscute şi cu prestigiu este o nulitate în politică. Mă gândesc, de exemplu, la un individ precum Claudiu Manda – singura lui calitate este că o cunoaşte pe Olguţa Vasilescu. În asemenea condiţii, niciun patron nu l-ar angaja pe un astfel de om nici măcar paznic la firma sa, însă la stat acelaşi personaj poate ajunge în funcţii dintre cele mai înalte. Iată de ce mulţi dintre politicienii de azi, respinşi de la ocupaţii private, se îmbulzesc la uşa partidelor, acolo unde slăbiciunea şi amatorismul sunt o forţă. Dar poporul nu ştie nimic din toate acestea. El este generos şi spontan; generos în sentimente şi spontan în acţiune.

Prin urmare, poporul porneşte de la sentiment şi este credul în judecăţile sale. În zadar le vei cere oamenilor obişnuiţi să ia atitudine constituţională împotriva abuzurilor săvârşite de politicieni. Ei se vor încrede în politicieni precum Tudorel Toader, care, dacă nu ar cădea în retorică, ar fi un ministru competent. Însă el, fiind profesor de Drept, are tendinţe retorice, ceea ce-l face să fie mai mult sofist decât politician. Prin urmare, astăzi, politica a ajuns pe mâna retoricii, lucru pe care îl observăm cu prilejul demiterii d-nei Kovesi, care a făcut greşeala de a vedea corupţia din România prin ferestrele ambasadelor străine. Păcat, mare păcat! Dacă o orientare politică îşi are certificatul de naştere în programul de partid, retorica se cufundă în conversaţii, de fiecare dată monopolizate de câte un proiect de o seară, de o zi sau, cel mult, de o lună. De altfel, retorica nu are continuitate în idei, aşa cum are politica prin programele sale. De exemplu, certificatele de naştere ale liberalilor şi conservatorilor, adică ale primelor partide apărute în societatea românească, sunt date de adevărate programe politice, nu de retorică.

Dacă în urmă cu 150 de ani în programul conservatorilor, de pildă, se prevedea ideea formării prin educaţie a membrilor săi, liberalii susţineau că libertatea şi iniţiativa individuală contează în politică. Apoi, au venit anii ’50 ai secolului trecut. Ce am avut? O Românie care oficial intra triumfal pe drumul construirii unei noi societăţi, cea socialistă. Aceasta era retorica. Realitatea politică era însă cu totul alta. Adică, majoritatea populaţiei nu vedea în partidul comunist român decât o clică la ordinele ruşilor.

Iată dar cum acest fel de a fi al nostru a venit odată cu trecutul! Numai că astăzi retorica însoţeşte justiţia. Lucru deosebit de grav, pentru că adevărul poate fi creat de sofişti, nu dat de legile ţării. Aşa putem descifra piesa ce se joacă azi. Numai aşa putem citi nu în cărţi, ci în cotidian, care, alături de ceea ce ne prezintă real, vine şi cu ecouri ale altor epoci, de demult, cu un anumit fel de a fi al nostru care să nu ne mai surprindă şi să ne ia pe nepregătite. Şi astfel, putem observa acelaşi fel de a fi cum se repetă la nesfârşit. Numai astfel putem intra în lumea social-democraţilor, liberalilor, a celor ce formează tot felul de mişcări mai mult sau mai puţin populare. Lucru deloc greu, mai ales că, dacă ne uităm în jurul nostru, în fiecare clipă, în fiecare minut, vedem cum această lume ni se dezvăluie prin tot felul de retorici politicianiste. Iar politicienii actuali au făcut din retorică principala armă politică. Şi totuşi, care este opinia omului simplu despre justiţia din România? Este vorba de neîncrederea acestuia în legile ţării. E neîncredere în sine şi în proiectul personal, din cauza necinstei celor din jur şi a celor de deasupra. E frica de nereuşită şi iluzia că nu poţi învinge decât ocolind legea. Timp de şase ani cât a fost şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi nu a reuşit să schimbe această percepţie. Aş putea spune că… dimpotrivă.

Distribuie pe Facebook