-
Profesorul Corneliu Pălărie are cu ce se mândri
Nu toţi copiii care practică acest sport vor deveni campioni, dar toţi vor avea parte de o dezvoltare fizică şi psihică armonioasă
Sportul a devenit un fenomen social foarte răspândit. Omenirea nu mai stă atât de bine în ceea ce priveşte practicarea sportului, dar excelează cu uitatul la televizor, iar competiţiile sportive se află în topul preferinţelor. De ce? Pentru că sportul naşte pasiuni şi oferă, adesea, dramatism şi suspans. Despre toate acestea vom scrie şi noi în rândurile ce urmează, graţie a doi antrenori de excepţie pe care-i are judo-ul piteştean la ora actuală, Corneliu Pălărie şi Valentin Ioniţă.
Zeci de copii cu gândul la medalii
Şlefuitorilor de talente de la SCM-CSM Piteşti li s-a alăturat mai nou şi Alina Cheru, fosta mare campioană. Aceştia scot zilnic „untul” din cei peste 100 de practicanţi ai acestui sport ce aparent pare unul dur, dar nici pe departe nu este aşa. Antrenamentele se desfăşoară la o sală din apropierea Liceului Economic (ca reper, Spitalul de Pediatrie). Sala, care a fost recondiţionată şi adusă într-un stadiu modern, meritul exclusiv fiind al celor doi antrenori, Corneliu Pălărie şi Valentin Ioniţă, este populată de dimineaţă până seara târziu de zeci de copii care se pregătesc cu gândul la medalii.
Disciplina, regula de bază
Prin amabilitatea celor menţionaţi mai sus am asistat la o şedinţă de antrenament predată unor copii care de-abia acum învaţă ABC-ul acestui sport. Un adevărat spectacol, încântător pentru ochi. Să vezi puşti de nici 9 ani cum sunt numai „ochi şi urechi” la ce le spune profesorul, după care încearcă să execute cum pot ei mai bine procedeul predat, este fantastic. Asta dacă ne gândim că mulţi puşti de aceeaşi vârstă cu cei din faţa noastră preferă să-şi petreacă timpul liber butonând tableta sau telefoanele mobile performante din dotare.
Valentin Ioniţă, alături de bogata vitrină cu trofee
Cât sunt de mici, atât sunt de atenţi, ambiţioşi şi dornici de a imita fiecare mişcare impusă de antrenor, dorind să facă totul „ca la carte”. Vor să înveţe lucruri noi, au prins deja gustul trântei pe salteaua de judo. Uneori mai greşesc, este normal, dar contează că şi-au însuşit o chestiune elementară, fără de care nimeni nu ar putea face performanţă în sport, iar aceea este disciplina. „Mai mult ne jucăm acum, o luăm pas cu pas, nu sărim peste nicio etapă. Dar îmi place că răspund foarte bine cerinţelor mele”, ne-a şoptit profesorul Valentin Ioniţă, în timp ce atenţiona părinteşte un copil să fie atent la ora predată.
Pedepse – genuflexiunile
Fiind copii, este normal să-i mai „fure” peisajul şi să mai încerce să se hârjonească între ei. „Rareori se întâmplă asta”, ne dă asigurări dl profesor. Pentru că micuţii au fost puşi în temă de la început cu ce-i aşteaptă în cazul în care sunt prinşi în ofsaid. Pedeapsa constă fie în 10 genuflexiuni, fie în repetarea unui procedeu învăţat. „Dar rău mai este domn’ profesor!”, murmură un puşti ce tocmai se pricopsise cu un astfel de „premiu”. Într-un colţ al sălii, profesorul cel „rău” zâmbeşte cu subînţeles, parcă vrând să spună: „Sunt rău acum, dar dacă vei face ce-ţi spun, nu vei regreta! Acum eşti prea mic să înţelegi”.
Îmbrăcaţi în echipamentul specific acestui sport, kimono-ul, fabricat din material de bumbac, cu ţesătură „bob de orez”, micuţii păşesc graţios pe tatami şi ascultă cu atenţie fiecare indicaţie pe care profesorul din faţa lor le-o dă.
Pe margine, părinţii şi bunicii urmăresc cu emoţie repetiţiile puştilor desculţi pe tatami şi visează cu ochii deschişi că într-o zi îi vor vedea pe podiumurile de premiere.
Pe chipul uneia dintre mămici se citea foarte bine încordarea. Cu pumnii strânşi şi privirea aţintită către fiul său, se ruga ca acestuia să-i reuşească procedeul cerut de „domn profesor”. Pe cât erau de încordaţi părinţii, pe atâte de relaxaţi şi galăgioşi erau micuţii. Care, din când în când le mai trimiteau părinţilor bezele pentru a-i asigura că totul este în ordine.
Ca-ntr-o clipă timpul s-a scurs şi la finalul celor 90 de minute profesorul îi roagă să spună salutul specific, după care viitorii campioni pornesc în grabă spre ieşire.
David Ioniţă, un puşti ambiţios
Împart aceeaşi pasiune
Din mulţimea de chipuri gingaşe ne zâmbeşte un puşti cu ochii albaştri, pătrunzători asemenea cerului senin, şi cu părul bălai ca lanul de grâu. Ne apropiem de el şi încercăm să-l abordăm. Aflăm imediat că „minunea blondă” din faţa noastră este chiar fiul profesorului Valentin Ioniţă. „Mă numesc David Ioniţă, am 7 ani şi 4 luni”, ni s-a prezentat micuţul, cu faţa veselă, plină de energie şi cu mânecile kimono-ului suflecate. L-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări şi a fost tare încântat. Aveam să aflăm că a participat la câteva concursuri destinate vârstei sale, unde a obţinut rezultate frumoase, dar a avut parte şi de o înfrângere dureroasă pe care nu o va uita uşor. Are la activ un loc I câştigat la Cupa „Moş Nicolae”, de la Piteşti, s-a clasat pe locul secund la un concurs desfăşurat la Sibiu, Cupa „Myados”, şi pe trei la Giurgiu, la Cupa „Dunării”.
„Dacă era Valică, îl băteam”
– David, de când practici judo-ul? Îţi place?
– De câţiva ani. Normal că îmi place, dar să ştiţi că mai practic şi înotul. Dintre toate, judo-ul este preferatul meu şi vreau să fiu campion. Mă pregătesc să fiu cel mai bun.
– Tatăl tău îţi dă lecţii de judo şi în afara antrenamentului?
– Nu, pentru că nu avem timp. Sunt ocupat cu şcoala. Iar când eu am liber, el are antrenamente la sală. Dar mă sfătuieşte mereu ce trebuie să fac. Îmi pare rău că la întrecerea de la Giurgiu nu a fost Valică (n.r. – tatăl acestuia) cu mine. Îl băteam pe adversar pentru că mă îndruma Valică.
– Povesteşte-mi cum a fost la Giurgiu. Am aflat că eşti foarte supărat şi acum, după o lună de la acea întrecere.
– Şi acum plâng când îmi amintesc. Am suferit foarte mult, dar promit că la următorul concurs, dacă îl voi mai întâlni pe acel băiat care m-a învins, nu-i voi mai da şansa de a mă bate din nou. Va veni şi Valică atunci cu mine.
– David, ce ţi-a spus tatăl tău când ai pierdut şi te-a văzut trist?
– Că sportul nu înseamnă doar victorii şi că trebuie să învăţ să pierd. În acest fel voi deveni mai puternic.
Micii judoka de la SCM-CSM Piteşti se pregătesc cu gândul la medalii
Sport deloc periculos!
Îi lăsăm în urmă pe micuţi şi ne apropiem de cei doi tehnicieni, Corneliu Pălărie şi Valentin Ioniţă, care au scos, ani buni, campioni pe bandă rulantă. Au suficiente motive să se mândrească cu realizările de până acum. Îi rugăm să ne vorbească despre beneficiile judo-ului în viaţa celor care-l practică şi de ce acest sport nu este unul dur, aşa cum se crede.
Antrenorul Corneliu Pălărie nu a strâns avere în cele peste patru decenii de activitate în judo. Nu are regrete privind în urmă şi ne-a mărturisit că ar urma o cale identică dacă ar da timpul înapoi. „Au trecut mulţi ani de când m-am apucat de judo, peste 40. Am urmat toate etapele şi nu pot calcula câte mii de ore am petrecut în sălile de antrenament. Nici nu mai contează. Ştiu însă că, dacă aş fi trăit în altă ţară, o duceam mai bine din punct de vedere financiar. Dar nu contează şi nu regret nimic. Pentru că am făcut şi fac totul din pasiune şi pentru sănătate. Asta le şi spun părinţilor care vin la sală cu un copil. Le promit că puştiul lor va fi sănătos şi că se va dezvolta armonios, nu că va câştiga nu ştiu ce bani. Nu îi mint, nu are rost”, ne-a mărturisit Corneliu Pălărie, uitându-se la vitrina cu medalii şi cupe din faţa sa, amplasată în sala de antrenamente. Apoi a conchis: „Uitaţi-vă aici, această vitrină am pus-o cu un scop, să fie un imbold pentru tinerii care vin şi se pregătesc la noi. Să-i facă să-şi dorească cu ardoare ca şi la gâtul lor să strălucească o astfel de medalie”.
„Te învaţă să câştigi, dar să şi pierzi”
Despre rolul sportului şi în general al judo-ului în viaţa şi dezvoltarea copiilor ne-a vorbit şi Valentin Ioniţă: „Orice sport este benefic pentru sănătate. Aş dori să mă refer strict la disciplina sportivă pe care o predau. Este greşit punctul de vedere al celor care afirmă că judo-ul este un sport dur. Practicarea judo-ului nu generează probleme fizice, ci are un efect benefic asupra corpului uman. Antrenamentele se desfăşoară pe covoare de saltele (tatami) menite să amortizeze contactul cu solul. Mai mult decât atât, primele tehnici care se învaţă în judo sunt cele de cădere, care, odată deprinse de practicant, îi vor conferi acestuia simţul echilibrului şi încrederii în sine. Să nu uităm că în timpul întrecerilor de judo sunt penalizate intenţiile sau acţiunile adversarului menite să rănească. Un copil care practică judo nu devine agresiv, ci, îndrumat de antrenori, îşi va dezvolta autocontrolul şi 
echilibrul emoţional. Judo este un sport foarte complex şi este nevoie de mult timp pentru a-i înţelege filosofia. Judo te învaţă să câştigi, dar şi să pierzi cu fruntea sus. Înveţi să te ridici mereu oricât de tare ai căzut, aspecte foarte importante în viaţa fiecăruia”.
Muncă şi răbdare
O oră şi jumătate am văzut de-aproape cum se clădeşte drumul spre performanţă… Este nevoie de multă muncă şi răbdare, la care se mai adaugă priceperea şi dăruirea profesorilor. Este o întreagă reţetă a succesului. O dovadă elocventă că la secţia de la SCM-CSM Piteşti se face performanţă stau cele 96 de medalii obţinute de 70 dintre sportivii grupării anul trecut, în întrecerile interne şi internaţionale, atât la individual, cât şi pe echipe. Nu este la îndemâna oricui să obţină atâtea distincţii.
Fototext: Monica CRISTEA
