Când mă refer la societatea românească, pornesc de la următoarea realitate: există „oameni vechi” şi „oameni noi”. Aceasta este singura despărţire adevărată. Când spun că există asemenea oameni, nu mă refer la vârstă, ci la atitudinea lor în faţa valorilor vieţii. Or, astăzi, atitudinea „omului nou” este deformată şi lipsită de conţinut. Atitudinea lui este exclusiv politică. Iar pe zi ce trece politica se dilată bolnăvicios. Se face politică începând cu cabinetul ministrului şi terminând cu banca din faţa gospodăriei ţăranului. Fiecare trebuie să facem politică, altfel nu se poate. Şi mai trebuie să fim de dreapta sau de stânga, verzi sau roşii. Aşa s-a ajuns să alungăm misterul vieţii şi să ne simplificăm existenţa. Suntem în plin deşert. Ne-am lăsat pradă politicii şi toate obsesiile noastre sunt de ordin politic. Formulele grosolane din politică stăruie în vocabularul nostru curent şi de acolo trec în gândire. Este vorba de o trecere care a debutat începând cu a doua jumătate a secolului trecut, când comuniştii au înlocuit misterul vieţii şi i-au pus pe oameni să se închine idolilor lor. Dacă nu se închinau, erau catalogaţi drept „burghezi” sau „chiaburi” şi, în ultimă instanţă, „duşmani ai poporului”. Două vorbe, şi erai lichidat. Părinţii mei şi bunicii au cunoscut această realitate. De fapt, comuniştii sunt cei care au introdus criterii politice pe planuri nepolitice. Idolii lor au pătruns în toate domeniile vieţii noastre personale şi publice. Or, odată cu trecerea la democraţie, începând cu evenimentele din ’89, am vrut să ne abandonăm vechii idoli, dar nu toţi am reuşit în totalitate. Dacă vechiul a trecut, nu înseamnă că noul a sosit. Stările de tranziţie sunt cele mai greu de îndurat. Astăzi, „omul nou” este, de fapt, „omul vechi”.
Prin urmare, vechile noastre metehne au contiunat să trăiască şi după ’89. În democraţie „omul nou” nu şi-a putut revizui gândirea. Indiferent de argumentele pe care le invoci într-un domeniu sau altul, acest om te taxează dacă nu-i convine ce spui sau scrii. Acest „om nou” e în stare să reînfiinţeze penitenciarul comunist de la Piteşti. E adevărat, reeducarea ar putea fi pe partea cealaltă. Să-l înlocuiască pe Ţurcanu cu vreun militant anticomunist. Mai ales că „omul nou” actual se foloseşte de aceleaşi mijloace şi de acelaşi limbaj. După ’89 s-a făcut totuşi un progres: s-a trecut de la categorii sociale la culori. Apelul la culori este şi mai comod pentru gândire. Şi avem oameni roşii, portocali, verzi etc. Probabil că şi iarba pe care o călcăm este tot roşie, pentru că judeţul întreg, consideră acest „om nou”, este roşu. Dar şi cerul este roşu. La fel, şi apa. Totul este roşu în acest colţ de ţară. Până şi ziarul la care scriu este roşu… Ca să vii după 27 de ani de la evenimentele din decembrie ’89 cu argumentele de atunci pentru a-ţi susţine ideile de acum mi se pare culmea conservatorismului – ca să nu zic altfel.
Or, oameni de felul acesta nu au nicio idee despre democraţie, în sensul că – să mă exprim pe limbajul lor – o culoare sau alta este stabilită de electorat. Lordul Acton declara că „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” (idee preluată de Ion Raţiu, la începutul anilor ’90). Drept care, dacă judeţul nostru a fost sau este roşu aşa au stabilit alegătorii. Şi, în aceste condiţii, noi trebuie să ne supunem voinţei lor. Eu am ales ce-am considerat că e bine, dar m-am supus totdeauna voinţei majorităţii. Acest adevăr democratic l-am învăţat în anul întâi de facultate (după ’90), când profesorul ne-a spus povestea nefericitului Socrate, care a băut cucută pentru că aşa a hotărât majoritatea. Ce era să facă filozoful, să spună că majoritatea care l-a condamnat la moarte este roşie? Or, el a spus că majoritatea are întotdeauna dreptate. Bine – poate să zică un cititor al acestui articol – dar această majoritate a fost manipulată de voi, presa. Oare aşa să fie? Atât de ignorantă să fie majoritatea? Eu nu cred. Astfel de oameni care cred în „prostia majorităţii” sunt de-ai postelnicului Taki Lunătescu din „Iaşii în Carnaval”, de Vasile Alecsandri. „Dar opinia publică, lumea care vă cunoaşte, ce zice când vă vede atât de înverşunat?” „Ce opinie publică, d-le? Eu luminez prostimea! Auzi, se întreabă mirat Taki Lunătescu, opinia publică?! Parcă eu am trebuinţă de dânsa, când moşii şi strămoşii mei au trăit foarte bine fără a şti ce soi de mâncare-i ea… Ah!, soro, în rele vremi am ajuns! Numai Dumnezeu să-şi aibă milă de noi, că toate merg pe dos”.
Scriu aceste rânduri cu foarte mult calm. Nu am nimic de apărat, pentru că nu sunt şi nu am fost niciodată membru al vreunui partid politic. Deci, nu bănuiţi de câtă libertate te bucuri atunci când nu faci parte din niciun partid politic şi când eşti lăsat să scrii despre tot ce-ţi trece prin cap. Libertatea aceasta o am şi faţă de culorile ideologizate, chiar dacă ele în sine sunt foarte frumoase. Şi astfel, câmpul meu de vedere este destul de larg, nu mă cantonez în clişee şi prejudecăţi. Sau în truisme. Este vorba de o libertate amplă, cu scene, fapte, replici şi gesturi, pe care niciodată nu le interpretez politic în vreun fel sau altul. Dar atunci când îmi exprim opinia în vreo chestiune politică, o fac din perspectiva majorităţii, pentru că individul la noi este verificat în laşităţi, cântărit de frici, măsurat în compromisuri. Şi mai e un lucru care mă opreşte să fiu politic altfel decât ceea ce simt: îi cunosc pe cei care recurg la argumente date de culorile politice. Îi ştiu aproape pe toţi, cu mica lor biografie, dar cu marile lor aşteptări politice. Ei, de fapt, au fost roşii, dar s-au revopsit între timp. Iar eu am alergie la vopseaua proaspătă, indiferent de culoare.
Gheorghe SAVU
9 Comentarii
Victor Viorel
Domnule Savu, ai dat cu bata in balta. Cand o sa citeasca Dan, va vedea rosu in fata ochilor
Dan
SmallPraxis…
Am citit cu mult interes articolul domnului Savu si il felicit pentru curaj. Acel curaj de a spune in sfarsit adevarul. Un adevar imposibil de demontat cu alte arme decat cele ale unei sensibilitati de dreapta. Cum aceasta paradigma este aproape imposibil de lichidat judecand la rece( paradoxurile din aceasta ,,filiatie rosie,,) voi incerca asa cum am facut-o de fiecare data, sa-i aduc lamuriri in logica binara.
Nu exista ,,oameni noi,, asa cum nu exista ,,oameni vechi,,…Exista doar oameni si maimute…Genetic sau anatomic vorbind in afara de cromozomul 46 care ne diferentiaza de cei 48 ai primatelor, cred ca trebuie sa punem ordine si in culori. Judecand dupa evolutia darwiniana a domnului Savu, un om ,,foarte nou,, ar trebui sa aiba chiar mai putin de 46…Prea putin chiar si pentru un judet rosu… Daca diferentele dintre omul cel vechi si omul cel nou sunt de ordin politic, atunci dl. savu are dreptate, insa prostia….nu face diferenta apeland la genetica. Omul prost este de cele mai multe ori rosu, visceral, pagan, idiot in substanta sa. Nu o spun eu, ci Tutea… ,,Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.” Daca acest personaj vi se pare ca a stat prea putin in puscariile comuniste ( a se intelege rosii) pt asemenea afirmatii, mai luati una….( Comuniştii militează pretutindeni pentru unire şi înţelegere între partidele democrate din toate ţările. Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii orânduiri sociale de până acum. Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decât lanţurile. Ei au o lume de câştigat.) …asta o spunea Marx la 1848….Iata ce spunea Liiceanu: ( Comunismul este societatea care garantează prostia ca încremenire în proiect.). Pt final va ofer ceva de la H.Kissinger ,,Comunismul găseşte toleranţă acolo unde nu stăpâneşte.” Si acum faptele:
Afirmati ca ne aflam in plin desert. Sincer vorbind nu ma aflu inconjurat nici de camile, nici de beduini si nici de vreo Mecca Sunt inconjurat de cativa prieteni care au alergie la rosu si pentru care ,,judetul rosu,, la care faceti referire este o realitate care se termina la limitele micii noastre frontiere de dreapta. Dincolo de gardul autoimpus exista o multitudine de antropoide care impart un larg spectru orwellian. Sa nu va imaginanti ca pot avea vreun respect pentru camarila politica a Argesului dintr-o ratiune ce tine de bun simt: Mai mult de trei sferturi sunt fosti ordinari comunisti sau urmasii acestora indiferent de partidul caruia i se afliaza. Asa ca ne intoarcem la rosu…
Domnule Savu, dumneavoastra trebuie sa intelegeti un lucru esential. Adevarul nu are culoare…Este incolor…Daca va erijati in jurnalist atunci aveti doua optiuni: 1. Sa ramaneti comunist sau 2. sa spuneti raspicat adevarul. Restul sunt detalii…
Pe de alta parte daca totul va pare martian in judetul rosu, nu vi se pare de bun simt sa nu impartiti vina? Un jurnalist nu se supune majoritatii. Asta puteti invata de la mine. Daca se supune acestui demers este portavocea acelei majoritati. Daca va place judetul rosu in formatul actual atunci nu aveti ce sa reprosati lui Lenin, Ar fi o faradelege iar pomenirea lui Ratiu in ecuatia asta este de-a dreptul jenanta. Rosii argeseni sunt vinovati de imbecilizarea majoritatii ( care oricum era nostalgica) de distrugerea economiei argesene, de starea societatii argesene in general. Urmasii acestor gunoaie rosii va afecteaza si pe dumneavoastra. Recititi-va !
Puiu
Înainte de ’89, societatea românească era împărţită în oameni buni, oameni răi şi şoferi! Astăzi văd o nouă reîmpărţire, mai scurtă dar adevărată; oameni vechi şi oameni noi. În această reâmpărţire oare unde îi încadrăm pe şoferii de pa maxi -taxi şi pe patronii lor, despre care aţi scris în zadar toată săptămâna? Da, în zadar, pentru că nu va fi observată de „oamenii noi”şi greutăţile şi bătaia de joc din transportul de persoane nu numai că vor continua, ci se vor amplifica. Nu editorialistul este cel care a făcut împărţirea oamenilor, în noi şi vechi. Domnia sa este doar pe post de observator şi mie mi-a plăcut afirmaţia „că dacă vechiul a trecut nu înseamnă că noul a sosit” şi astăzi „omul nou” este de fapt „omul vechi”. Împărţirea societăţii am făcut-o chiar noi în mod natural, noi care ne-am transformat în papagali prin vopsirea vechilor ciori. Aşa cum spune editorialistul ne-am împărţit în oameni de toate culorile, iar asta a dus la creşterea dezbinării şi a unei uri viscerale a românilor împotriva românilor ,din ţară şi de pretutindeni. Ăsta este rezultatul politicii făcute pe la porţi de către toţi neaveniţi şi ale căror păreri sunt auzite până la vârfuri, acolo unde găsim cea mai mare densitate de „oameni noi” proveniţi din „oameni vechi”.Nu culoarea partidului rebuie să ne deranjeze pe noi, pentru că toate partidele au pornit de la culoarea roşie şi o au la bază şi acum. Şi apoi fizic vorbind toate culorile fac parte din acelaşi sistem ROGVAIV POLITICIANIST. Mă bucur şi eu că nu fac parte dintr-un partid politic, pentru că mi-am ales această libertate. Până acum nu am găsit nicio nuanţă care să fie WOW, cum ar zice un fesbucist.
Puiu
Reîmparţire şi neaveniţii…aşa este corect.
Doctorul
Oamenii noi sunt uteciștii de mâine. Ați auzit de ei
ION
Acum trebuie să fim serioşi, cum poţi să faci democraţie cu, comunişti?
Sau întrebarea esenţială comuniştii (care după 89 au devenit democraţi) erau comunişti adevăraţi sau doar nişte pupincurişti? Nu de alta, că pupincurismul este ceva caracteristic atât politicienilor de azi cât şi celor de ieri.
Cred că judeţului îi era mai bine fără pupincurişti, important era să aibe oameni de caracter fie ei comunişti adevăraţi fie ei democraţi adevăraţi.
Din păcate nu avem şi nici nu am avut nici comunişti adevăraţi nici democraţi adevăraţi.
Rezultatul curciturii îl trăim şi îl vedem noi astăzi.
ILIE
În Argeş, se întâmplă minuni mai multe faţă de judeţele vecine:
– avem drumuri mai proaste
– avem afacerea permiselor din Argeş
– avem pe „vecinul” Nicolescu fost şef la Consiliul Judeţean la închisoare pentru mită
– avem dezastrul printre directorii din educaţie
– pe scurt judeţ performant la şpagă şi corupţie.
De ce poartă denumirea de judeţ roşu?
Răspunsul este simplu, amprenta lăsată de aşa zişi comunişti timp de 50 ani, prin exterminarea oamenilor de caracter, a lăsat în urmă doar corupţie şi Mafie.
Practic puterea în Argeş a fost preluată după 89 de aşa zişi comunişti de ieri şi lăsată moştenire copiilor lor.
Este foarte simplu să ne reamintim cine a fost tatăl (securistul de la educaţie) domnului fost prefect, actualmente şef la I.T.M. Oprescu.
Exemplele pot continua, etc.
Practic copiii acestora s-au născut şefi şi ne conduc pe noi, spunânduâ ne la tot pasul ce proşti suntem (în tiimp ce ei se ocupă cu furatul şi umplutul buzunarelor proprii).
Concluzia ne place sau nu ne place, nu degeaba ne numim judeţ ROŞU.
Oricum vina ne aparţine nouă celor de jos, că ne lăsăm conduşi şi furaţi de toţi borfaşi.
Nicu
Oamenii hoi sunt fara credinta si-si urmaresc numai interesele personale. Ei nu sunt nici de dreapta niici de stanga
Nicu
Rectific, oameni noi