Distribuţie Oltenia a organizat 5.015 acţiuni de control pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.
În cele şapte judeţe în care operează, furnizorul de electricitate a identificat, cu sprijinul Jandarmeriei Argeş, 538 de cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică.
Cele mai multe, 192, au fost înregistrate în Dolj, urmat de Olt, cu 103 cazuri, Argeş, cu 79 de cazuri, Teleorman, cu 62 de cazuri, Vâlcea, cu 56 de cazuri, şi Mehedinţi cu 35 de cazuri. Cele mai puţin situaţii de furt de curent electric, mai axact 11, au fost înregistrate în judeţul Gorj.
Distribuţie Oltenia reaminteşte că deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. De asemenea, şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.