Argeşul are două aparate de radioterapie în contract cu CAS Argeş şi alte două aparate de acest gen urmează să fie puse în funcţiune, într-un an sau doi (în curtea Spitalului Judeţean).
„Suntem deja centru de radioterapie. Argeşul preia pacienţi oncologici şi din alte judeţe, cum ar fi Dolj, Dâmboviţa şi Teleorman. Tot mai mulţi bolnavi au nevoie de acest gen de terapie. Iar toate aceste cifre se vor rearanja, se vor modifica spre bine îndată ce noul spital din Mioveni, care este înzestrat cu aparatură de ultimă generaţie, va intra în contract cu CAS Argeş.” – a spus dr. Daniel Muşat, preşedintele CAS Argeş.
Aparatele pentru tomografie computerizată şi dispozitivele pentru RMN menţionate de dr. Daniel Muşat se găsesc la Piteşti (cele mai multe) şi Câmpulung.