Judecătoria Piteşti a validat mandatul de primar al lui Cornel Ionică, acesta fiind declarat câştigător în urma alegerilor locale din 5 iunie. Ionică a organizat ieri prima conferinţă de presă în noua sa calitate de primar, ocazie cu care le-a oferit jurnaliştilor şampanie pentru a sărbători victoria. În ceea ce priveşte intenţia primarului încă în funcţie, Tudor Pendiuc, de a face denunţ la DNA privind fraudarea alegerilor, Ionică a spus: „Regret că am ajuns în poziţia de a fi contracandidat al domnului Pendiuc, dar nu ştiu să fi fost ceva în neregulă la vot. Este dreptul dumnealui să facă ce doreşte. Eu unul eram pregătit şi să câştig, şi să pierd alegerile”, a declarat primarul ales. El va depune jurământul în faţa Consiliului Local în şedinţa de constituire care va avea loc la finalul lunii. Ionică a mai promis că nu se va face politică în Consiliul Local şi că va încerca să colaboreze cu toţi consilierii, indiferent de partidele din care provin. El a spus că nu ştie încă cine vor fi viceprimarii, dar anumite surse îi anunţă pe Daniel Tudorache, de la ALDE, şi pe Sorin Apostoliceanu, de la PSD. Cei doi vor fi aleşi tot în şedinţa de constituire a Consiliului Local.
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Diaconu Gabriel
Pacat, domnule Ionica, de mutarea pe care ati facut-o. Demult.