Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind pensionarea mai multor magistraţi din ţară, printre ei aflându-se şi judecătoarea Irina Lazăr, de la Tribunalul Argeş.
Începând cu 10 iulie, dacă când începe şi vacanţa judecătorească, Irina Mihaela Lazăr, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi magistraţi argeşeni, va trece în rândul pensionarilor după o vechime în muncă de 35 de ani şi şase luni, dintre care doi ani şi şase luni a lucrat ca jurist, iar restul de 33 de ani ca judecător. După aproape 10 ani ca judecător de judecătorie, în 1996, preşedintele de la acea dată, Ion Iliescu, a semenat decretul de trecere a magistratei ca judecător la Tribunalul Argeş. Anul trecut, când a îndeplinit criteriile de pensionare, Irina Lazăr a depus cerere de pensionare la CSM, care a fost respinsă pe motiv că înainte de acea dată fusese cercercetată disciplinar şi, potrivit legii, nu expirase termenul căii de atac. Judecătoarea Lazăr a fost cercetată disciplinar de două ori la cererea Inspecţiei Judiciare, însă de fiecare dată plenul CSM a respins solicitările ca nefondate. Urmare a pensionării, toate dosarele pe care le avea în lucru vor fi repartizate altor judecători.