La propunerea Inspecţiei Judiciare care a cerut sancţionarea disciplinară, Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea din funcţie a Elenei Bărbulescu, magistrat la Judecătoria Piteşti, pe o perioadă de şase luni, motivat prin faptul că, în mod repetat, nu a soluţionat cu celeritate dosarele pe care le judeca.
Este cea de a a patra sancţiune din ultimii şase ani luată împotriva respectivului magistrat, dar decizia CSM nu este definitivă şi poate fi atacată la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În urmă cu doi ani, judecătoarea a fost sancționată cu reducerea indemnizației lunare brute de încadrare cu 25% pe șase luni întrucât „nu a respectat, în mod repetat și din motive imputabile, dispozițiile legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor” (inspectorii au constatat că magistratul avea trei dosare cu vechime mai mare de 10 ani, toate aflate în primul ciclu procesual). În 2016, aceeaşi judecătoare mai fusese sancţionată de CSM cu două avertismente din aceleaşi motive.