Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere.
În dosar este vizat Ionuț I. bărbat în vârstă de 50 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 18-20 martie a.c., pe fondul unor neînțelegeri cu un vecin, împricinatul ar fi recurs la gestul de a distruge anvelopele unui autoturism, respectiv de a provoca deteriorarea ușii de acces într-un imobil.
Reamintim faptul că, la data de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința celui în cauză, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Foto – descriptiv