Îmi aduc bine aminte, pentru că am locuit nu departe de barul nocturn de pe 8 Avenue din Miami. Acolo, Laeticia Boudou, în vârstă de 20 de ani, fiica patronului, l-a întâlnit pe rockerul cel mai celebru din Franţa şi, probabil, din Europa, Johnny Hallyday. El avea 52 de ani, era alcoolic şi se droga, trecea cu uşurinţă din braţele unei fete în ale alteia. Născut în Belgia, Jean-Philippe Smet a decedat în noaptea lui 5 decembrie 2017 în casa lor de la Marnes-la-Coquette, în regiunea pariziană. În comunicatul publicat de soţia sa ieri-dimineaţă, ea a consemnat: „Scriu aceste cuvinte fără să le cred. Şi totuşi este adevărat. Omul meu nu mai este”. Se căsătoriseră în 1996 la Neuilly-sur-Seine, iar ea are meritul de a-l fi ajutat în încercarea gravă a cancerului pulmonar de care suferea de mai mult timp. Dar succesele sale publice nu au fost egalate de nimeni. Iată comunicatul soţiei sale:
„Ne-a părăsit noaptea aceasta aşa cum a trăit toată viaţa: cu curaj şi demnitate. Până în ultima clipă s-a luptat şi a înfruntat boala care-l distrugea de mai multe luni, dându-ne astfel la toţi extraordinare lecţii de viaţă. Omul meu nu mai este. Tatăl fetiţelor noastre, Jade şi Joy, a plecat. Tatăl lui Laura şi David a închis ochii. Ochii săi albaştri vor continua să lumineze casa şi sufletele noastre.
Azi, din respect şi din dragoste pentru acest om extraordinar care a fost al meu timp de peste 22 de ani, pentru a perpetua pasiunea sa pentru viaţă, pentru senzaţiile şi emoţiile puternice, ne vom reuni cu toţii în rugăciune. Ne gândim la el cu atâta intensitate, căci va rămâne pentru totdeauna alături de noi, alături de cei care îl ascultă, îl cântă şi îl iubesc. Johnny a fost un om ieşit din comun şi va rămâne aşa graţie vouă. Mai ales, nu-l uitaţi. Mon amour, te iubesc aşa de mult.” (Laeticia Hallyday)
Dar au intervenit evenimente ciudate în viaţa cuplului. Laeticia şi tatăl ei, André, sunt acuzaţi că au „pus gheara” pe Johnny şi că au pus la cale divorţul său de casa de discuri „Universal”. „Amnesia”, barul de noapte deschis de Johnny la Tour Montparnasse din Paris, este un eşec. Colac peste pupăză, o femeie îl acuză de viol.
Fericirea în familie a fost la naşterea lui Jade şi Joy. O vor ajuta pe mama lor să treacă peste momentele tragice pricinuite de decesul tatălui.