Jean Vlădoiu a plecat de la FC Argeș.
În cursul zilei de luni, FC Argeș a anunțat despărțirea de Jean Vlădoiu (54 de ani), care ocupa funcția de manager sportiv al clubului din luna decembrie a anului 2020.
FC Argeș a anunțat pe site-ul oficial al clubului că Jean Vlădoiu a părăsit funcția pe care o ocupa în Trivale. Fostul internațional a spus că va rămâne în continuare un susținător al clubului piteștean și a ținut să le mulțumească celor din conducere pentru suportul primit în acești doi ani de activitate.
„Clubul nostru a ajuns la un acord de reziliere, pe cale amiabilă, a contractului cu managerul sportiv Ion Vlădoiu.
‘Au fost doi ani de excepție, mai ales pentru mine, care eram la prima provocare de acest gen. Am venit la FC Argeș într-un moment greu, când echipa era pe ultimul loc și am încercat cu toată puterea să ajut, în plan sportiv, ca echipa să-și atingă obiectivele.
Din păcate, în acest sezon așteptările au fost mult mai mari, iar realizările departe de obiectivele stabilite în debutul sezonului, fapt pe care mi l-am asumat și mi-l asum și acum, la final. Din acest motiv, am considerat că este momentul să mă retrag din funcția de manager sportiv, dar să rămân același înflăcărat suporter al echipei FC Argeș.
Le mulțumesc tututor colegilor și suporterilor pentru colaborare, înțelegere și susținere. Hai FC Arges!’, a declarat fostul fotbalist și manager sportiv al Argeșului.
Clubul FC Argeș îi mulțumește pentru munca depusă în perioada petrecută la Pitești și pentru momentele frumoase trăite alături de echipă și îi dorește mult succes în următoarele provocări”, a anunțat FC Argeș.
Sursa: Digisport
2 Comentarii
Cristian Stancu
Sa vină Dani Coman.E cu mult peste Vlădoiu,ca președinte de club.
Anonim
Sa vina primarul ,asta ar fi solutia ideala ,citi bani si cata mizerie