După cum v-am informat, la începutul acestei luni fabrica Ana IMEP a fost preluată de compania japoneză Nidec, lider mondial în piaţa motoarelor electrice. Niponii au cumpărat un pachet de 94,8% din acţiuni şi au anunţat planurile de dezvoltare pe segmentul mai sus menţionat. Ce înseamnă asta pentru ei, dar şi pentru argeşeni? În primul rând, Nidna urmăreşte creşterea vânzărilor la nivel european şi, totodată, vrea ca fabrica de la Ştefăneşti să devină unul dintre centrele majore de producţie de pe bătrânul continent. Acest lucru este posibil, spun oficialii asiatici, datorită amplasării (n.r. – aproape de Bucureşti), costurilor scăzute de producţie, dar şi a personalului calificat pe care îl au la dispoziţie. În paralel, se doreşte extinderea fabricii prin înfiinţarea unui centru de inginerie şi de servicii centralizate. Din punct de vedere financiar, japonezii nu se aşteaptă la rezultate spectaculoase în primul an, când vor face investiţii. Pentru argeşenii care caută un loc de muncă, Ana IMEP este o „ţintă” care merită a fi urmărită. Fără doar şi poate, dezvoltarea fabricii presupune şi crearea unor noi locuri de muncă. În 2015, la Ana IMEP mai lucrau doar 288 angajaţi, faţă de 3.000 câţi erau în 1996. Sperăm ca Nidec să readucă Ana IMEP la un nivel competitiv. În acest moment nu se fac angajări, însă pe site-ul oficial al companiei (anaimep.ro) suntem anunţaţi de planurile de extindere, iar cei care doresc să afle primii despre eventuale posturi disponibile se pot înscrie pentru a fi informaţi când se dă startul recrutării de personal.
George OLTEANU