Pe 3 aprilie se împlinesc 168 de ani de la semnarea actului prin care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care marchează întemeierea Jandarmeriei Române. Pentru a onora evenimentul, Jandarmeria Argeş a pregătit o serie de activităţi specifice.
Ieri, de plildă, începând cu ora 11, Jandarmeria a organizat o Zi a porţilor deschise la sediul de pe strada Smeurei nr. 21 Piteşti, pentru a putea interacţiona cu elevi ai instituţiilor de învăţământ din judeţ. Cu acest prilej, jandarmii au făcut exerciţii demonstrative, prezentând, printre altele, şi o luptă corp la corp, dar şi simularea unei intervenţii cu câinii special antrenaţi. De asemenea, elevii au putut vedea armele şi autovehiculele din dotarea instituţiei.
Vineri, 30 martie, de la ora 11, la poligonul Budeasa va fi organizată Cupa Presei la tir. Luni, 2 aprilie, de la ora 18, jandarmeria argeşeană va organiza un spectacol artistic aniversar la Centrul Multifuncţional susţinut de artişti jandarmi sau din familii ale acestora. Activităţile se vor încheia marţi, 3 aprilie, la ora 11, în Piaţa „Vasile Milea”, când jandarmii vor prezenta o serie de exerciţii demonstrative specifice detaşamentului mobil de intervenţie (mascaţii), exerciţii de disciplinare şi de intervenţie susţinute de jandarmii-conductori şi câinii de serviciu. Manifestările se vor încheia cu defilarea blocului de paradă pe itinerarul Teatrul „Aşchiuţă” – Piaţa „Vasile Milea”.