Cu ocazia partidei de fotbal dintre F.C. Argeș și C.S. Mioveni, care se va disputa duminică, 01 martie a.c., începând cu ora 13.30, pe stadionul “Nicolae Dobrin” din municipiul Pitești, Jandarmeria Argeș va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pentru buna desfășurare a acestei compețiții sportive, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță la nivelul municipiului.
În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.
Din punct de vedere al desfășurării competiției sportive, precizăm că accesul în stadion se va face începând cu ora 12.00, doar pe bază de bilete, abonamente și invitații, iar pentru pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare, recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces.