Advertisement
Zilele trecute, Direcţia Silvică Argeş şi Primăria Budeasa au organizat o acţiune de împădurire, la care au participat şi efective ale Jandarmeriei Argeş. de Direcţia Silvică Argeş şi Primăria Budeasa. Astfel, aproximativ 50 de jandarmi au plantat peste 5.000 de puieţi de salcâm, în comuna Budeasa. „Menţionăm că Jandarmeria Argeş participă anual la acest gen de activităţi, iar evenimentul de zilele trecute a avut loc cu ocazia Lunii Plantării Arborilor, care se sărbătoreşte în fiecare an, între 15 martie şi 15 aprilie”, se arată într-un comunicat al jandarmeriei argeşene.
Advertisement