Ieri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Argeş s-a desfăşurat o acţiune de donare de sânge în cadrul campaniei „Colecta mobilă”. Ţinând cont că multe spitale din Bucureşti şi din ţară se confruntă cu criză de sânge, zeci de jandarmi argeşeni au dat curs invitaţiei Centrului de Transfuzie Sanguină Piteşti şi au donat sânge, acest lucru reprezentând un profund act umanitar faţă de semeni, fiind un gest nobil de ajutor pentru omul aflat în suferinţă.
„De-a lungul anilor, Jandarmeria Argeş s-a implicat în mai multe proiecte umanitare care, în multe cazuri, au constat în donarea de sânge. De fiecare dată jandarmii au sprijinit Centrul de Transfuzie Sanguină Piteşti, mai ales atunci când acesta s-a confruntat cu un deficit la unele grupe de sânge”, se precizează într-un comunicat primit de la conducerea jandarmeriei argeşene.