Prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva este sărbătorită la data de 14 octombrie de către credincioşii ortodocşi de pretutindeni, iar pelerinajul la moaştele sale atrage an de an, in municipiul Iaşi, mii de credincioşi.
Anul acesta, ca urmare a numărului mare de infecţii cu virusul SARS-Cov2, Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfăşura în condiţii speciale, iar racla cu sfintele moaşte nu va mai fi expusă din data de 8 octombrie, așa cum se obișnuia, ci din data de 13 octombrie.
De asemenea, conform Hotărârii Consiliului Național pentru Situații de urgență nr. 47din 05.10.2020, ,,organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase va fi permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localităţi,,.
În ceea ce priveşte manifestarea religioasă ocazionată de această sărbătoare, la Biserica Sfânta Vineri din municipiul Pitești, se preconizează un număr important de enoriaşi, motiv pentru care prezenţa jandarmilor în zonă este necesară.
Astfel, în data de 14 octombrie, jandarmii argeșeni se vor asigura că pe parcursul manifestării religioase nu vor fi incidente de natură a pune în pericol atât siguranţa enoriaşilor, cât şi a preoţilor.
Jandarmii recomandă cetăţenilor să evite deplasările către municipiul Iaşi, să participe la această sărbătoare doar pe plan local, să dea dovadă de spirit civic, să respecte regulile de protecţie şi distanţare socială impuse de această perioadă, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov2.
Un Comentariu
Aloe Vera
De bine te gandesti … care-i „covidul” cel mai pagubos pentru spita umana ?!