
Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice
În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat aproximativ 10 misiuni de asigurare a ordinii publice. De asemenea, în aceeași perioadă au desfășurat acțiuni independente sau în colaborare cu alte instituții în domeniul silvic, pentru sprijinirea organelor judecătorești, identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și escortarea persoanelor private de libertate.
Aproximativ 20 de jandarmi au acționat în patrule mixte cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș pentru menținerea ordinii publice.
Sancțiuni contravenționale aplicate
În perioada analizată, jandarmii argeșeni au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 61/1991 R privind conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică, dintre care 28 amenzi în valoare de 9.650 lei și 12 avertismente. Cele mai frecvente încălcări au vizat adresarea de injurii, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, refuzul de legitimare și apelarea repetată la mila publicului de către persoane apte de muncă.
De asemenea, au fost aplicate 15 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în valoare de 2.250 lei, majoritatea fiind pentru elevi care fumau în incinta instituțiilor de învățământ din Pitești, Câmpulung, Topoloveni și Costești. Totodată, 2 sancțiuni în valoare de 2.000 lei au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.
Activități de informare preventivă în școli
Jandarmii argeșeni au desfășurat 7 activități de informare preventivă în mod independent, la Liceul Tehnologic “Dacia”, Liceul Teoretic „Ion Barbu” și Liceul Teoretic Costești. Peste 200 de elevi și profesori au fost informați despre normele de conviețuire socială, prevenirea faptelor antisociale și consecințele acestora.
În cadrul întâlnirilor, jandarmii au prezentat și aspecte legate de bullying și pericolele rețelelor de socializare, urmărind reducerea violenței școlare și încurajarea dialogului pentru identificarea problemelor cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial.
În perioada analizată, au fost legitimate și verificate aproximativ 550 de persoane, folosind aplicația informatică eDAC pentru controale polițienești în spațiul Schengen.
Intervenții la apelurile 112
Jandarmii argeșeni au intervenit la 9 apeluri 112 privind apariția urșilor în zonele populate din comunele Coșești, Vlădești și Budeasa, precum și a unor câini periculoși pe stradă în comunele Cetățeni, Rătești, Călinești, Suseni și Merișani.
Jandarmii argeșeni vor continua acțiunile de acest tip pentru prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și infracționale din zona lor de responsabilitate.







































