Ieri, la sediul Jandarmeriei Argeş, colonelul dr Gheorghe Lupescu, inspector-şef, a făcut un bilanţ al activităţii depuse de instituţia pe care o conduce în luna septembrie.
Astfel, pentru ordinea şi siguranţa publică au fost executate 962 misiuni, la care au luat parte 2.686 jandarmi. De remarcat că pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice, subofiţerii au fost prezenţi la manifestări cultural-artistice, religioase etc. desfăşurate în spaţiul public cu diferite grade de risc, dar nicăieri nu s-a impus intervenţia în forţă. Pentru asigurarea ordinii publice s-au desfăurat 71 misiuni cu 450 jandarmi din care 19 la manifestări cultural artistice, patru la manifestări religioase sau comemorative, 34 la manifestări sportive, 14 la alte tipuri de manifestări. Tot luna trecută, efectivele jandarmeriei argeşene au executat 197 misiuni în patrule mixte cu poliţia şi 557 în patrule proprii. De asemenea, 21 patrule de conductori şi câinii de serviciu au fost prezenţi la manifestări cultural-artistice, sportive sau de protest. Pentru prevenirea şi combaterea actelor antisociale au fost constatate 18 fapte penale, cu 13 persoane,
iar împreună cu poliţia au fost constatate şapte infracţiuni şi au fost prinşi 10 autori. În urma activităţilor întreprinse au fost aplicate 284 sancţiuni contravenţionale în valoare de 92.450 lei, din care 18, în valoare de 33.000 lei, pentru contravenţii la regimul silvic. Totodată, pe parcursul lunii septembrie, Jandarmeria Argeş a avut de pus în aplicare 59 de mandate de aducere, iar 133 jandarmi au făcut verificări în 18 localităţi cu privire la persoanele în cauză. La finalul conferinţei, patru conductori au prezentat câinii de serviciu şi au susţinut o scurtă demonstraţie cu trei ciobăneşti germani şi un rottweiler recent adus de la centrul de instruire canină de la Sibiu.