Jandarmii argeșeni, cu ochii pe lume de Bobotează.
Sâmbătă, 6 ianuarie 2024, la nivelul județului Argeș vor avea loc mai multe manifestări religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Bobotează).
Ca în fiecare an, în mai multe localități din județ, se preconizează prezența unui număr important de credincioși la lăcașele de cult, motiv pentru care jandarmii argeșeni, alături de polițiști și alte structuri abilitate se vor asigura ca pe parcursul manifestărilor religioase nu vor fi incidente de natură a pune în pericol siguranța participanților la slujbe.
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecția participanților, sprijinirea personalului lăcașelor de cult în îndrumarea cetățenilor către zona de împărțire a apei sfințite, precum și prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor și normelor de conviețuire socială.
„Recomandăm cetățenilor care vor participa la activitățile religioase să respecte indicațiile primite de la organizatori, să adopte un comportament civilizat, să dea dovadă de înțelegere față de măsurile luate, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmerie dacă observă persoane care au un comportament antisocial.”, a transmis IJJ Argeș într-un comunicat.