* Forţele de ordine au făcut uz de armă
Incident extrem de grav petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în satul Păuleasca, unde o echipă formată din jandarmi şi inspectori silvici a fost atacată de hoţii de lemne.
Căruţaş agresiv
Evenimentul a avut loc sâmbătă după-amiaza, în satul precizat, aflat pe teritoriul administrativ al comunelor Miceşti şi Mălureni. În jurul orei 18.30, o patrulă de doi jandarmi se afla, împreună cu doi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Piteşti, în misiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice. Ajunşi în punctul Povarnă, oamenii legii au depistat două căruţe care tocmai ieşeau din pădure. Una dintre ele era încărcată cu nisip, iar cealaltă cu material lemnos. Când căruţaşilor li s-au solicitat documentele de identitate, Ionuţ G., care avea lemne în atelaj, a devenit agresiv verbal. Întrucât acesta ţinea în mână un topor, jandarmii l-au imobilizat.
Atacaţi de romi
În acel moment, Lidia T., care era cu ei, a scos telefonul şi le-a anunţat pe rudele tânărului. Nu a durat mult şi a apărut o maşină la bordul căreia se aflau Constantin G., Crinu Constantin G. şi Florina G., toţi din familia suspectului, de etnie romă. Aceştia au trecut de la ameninţări verbale şi înjurături la acte de violenţă împotriva jandarmilor şi a silvicultorilor. Mai mult, unul dintre agresori, Constantin G., a început să arunce cu pietre şi l-a lovit în şold pe un subofiţer. Întrucât situaţia a degenerat, indivizii au fost somaţi, dar aceştia au continuat să se manifeste agresiv, iar jandarmii au făcut uz de armă: au tras în aer două focuri de avertisment.
Au deschis focul
În loc să se potolească, împricinaţii au devenit şi mai agresivi. Constantin G. şi Crinu Constantin G. s-au urcat în maşină şi au demarat în forţă, repezindu-se spre jandarmi, cu intenţia clară de a da peste ei. Fiindu-le periclitată viaţa, subofiţerii au scos din nou armele, au repetat somaţia şi au tras în aer, după care au deschis focul asupra autoturismului, gloanţele lovind în portiere, geamuri şi anvelope. Dar nici în aceste condiţii romii nu s-au dat bătuţi, iar Ionuţ G. a profitat de învălmăşeală şi a fugit în pădure.
Mascaţii, pe uliţe
Întrucât conflictul escalada, iar în sprijinul scandalagiilor au sărit alţi romi înarmaţi cu drujbe şi furci, patrula a solicitat sprijin, iar în ajutor au intervenit colegi de la grupa specială şi mascaţi ai Serviciului de Acţiuni Speciale Argeş. Cu armele la vedere, mascaţii Jandarmeriei şi ai Poliţiei au reuşit să-i pună la respect pe agresori, iar situaţia a fost restabilită după aproape trei ore de la declanşarea scandalului. Între timp, Ionuţ G. a fost găsit de oamenii legii, dar acesta a sunat la 112 susţinând că se simte rău. Dus la spital cu o ambulanţă, el avea doar o contuzie şi nu necesita internare. Acesta, împreună cu alte circa zece persoane implicate, a fost dus la sediul Poliţiei Curtea de Argeş pentru audieri.
Au procedat legal
„Era o patrulă de jandarmi, care, când efectua verificări alături de lucrători silvici, a fost agresată, iar forţele de ordine au tras focuri de avertisment. Nicio persoană nu a fost rănită”, afirma locotenentul Cătălina Turcea, purtător de cuvând al jandarmeriei argeşene. „Au fost prinşi cu lemne şi atunci au solicitat prin telefon prieteni, colegi. Aceştia au venit şi au vrut să intre cu maşina peste jandarmi, peste forţele de ordine. Forţele de ordine au acţionat conform legii şi au deschis foc de avertisment. N-o să se întâmple ca forţele de ordine, Jandarmeria, în Argeş, să fie bătută sau atacată, indiferent de cine nu respectă legea! Astfel de acţiuni se vor desfăşura periodic în zonele împădurite din judeţ”, a declarat la rândul său col. dr. Gheorghe Lupescu, inspector-şef al Jandarmeriei Argeş.
Cercetările, la Parchet
În cazul de faţă a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de ultraj, iar cercetările au fost preluate de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. De asemenea, poliţiştii efectuează verificări sub aspectul comiterii unor infracţiuni sau contravenţii la regimul silvic. În pădurile din zona Păuleasca sunt frecvente sustragerile de material lemnos şi au mai fost cazuri în care suspecţii au devenit agresivi în timp ce erau controlaţi de autorităţi.