După cum v-am informat, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au fost sesizați de către agenții de pază ai unei case de amanet cu privire la faptul că s-a pătruns prin efracție în incinta societății.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, iar în scurt timp, împreună cu agenții de pază, au identificat doi tineri, ambii din municipiu, asupra cărora au fost găsite mai multe bunuri susceptibile a fi sustrase din incinta casei de amanet. Aceştia sunt Daniel V., de 19 ani, şi, respectiv, Florin F., de 18 ani.
Prejudiciul, constând în mai multe telefoane mobile, un laptop și un ceas de mână a fost recuperat și restituit unităţii păgubite, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt şi furt calificat, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale cu suspecţii în stare de libertate.
(Foto: descriptiv)