Una dintre problemele cu care s-au confruntat autorităţile locale a constituit-o situaţia izvoarelor din Piteşti. Analizele efectuate de specialiştii DSP Argeş au evidenţiat în apa acestor izvoare depăşiri la anumiţi parametri, în special la amoniu.
În acest context, municipalitatea a investit 223.650 lei (fără TVA) în instalaţii de tratare şi filtrare a apei provenite din forajele de mare adâncime, ceea ce înseamnă 24.850 lei/izvor (tot fără TVA). „Până acum au fost finalizate izvoarele din zonele Mărăşeşti, piaţa Smârdan, piaţa Prundu şi cel de pe bulevardul Libertăţii din cartierul Trivale. Apa se înscria în parametrii de potabilitate, însă pentru a rezolva depăşirile la amoniu, toate aceste surse au fost prevăzute cu filtre de zeolit. La acest moment buletinele de analiză ale DSP sunt conforme şi s-a intrat în normalitate cu valorile determinate. În perioada următoare vor fi puse filtre la izvoarele de la Spitalul Militar, Mihai Viteazul, Războieni, Crinului şi Craiovei”, a declarat primarul Cornel Ionică.
Filtrul pe bază de zeolit natural reţine elementele dăunătoare prezente în sistemul de furnizare a apei casnice. Stratul de zeolit reţine impurităţile, nitriţii, nitraţii, metalele grele, nisipul, mâlul, rugina, reglează echilibrul mineral al apei prin reţinerea ionilor de fier, cupru, plumb, azotat, amoniu etc. Apa filtrată astfel poate fi utilizată pentru consum şi la prepararea alimentelor în deplină siguranţă.
Val. NICOLAU