Motive de mare satisfacţie la sfârşitul săptămânii trecute pentru conducerea Şcolii Populare de Artă din Piteşti. Cea mai îndrăgită elevă de aici, Iuliana Călin, a dat din nou lovitura. Tânăra îşi şlefuieşte vocea sub atenta supraveghere a profesorilor ei de canto popular, Mihaela Chiriţescu-Jugaru şi Cristian Marineaţă, iar rezultatele se văd. La toate festivalurile naţionale şi internaţionale la care a participat în ultimii doi ani, fata a urcat pe podium, fiind „abonată” la premii. La sfârşitul săptămânii trecute, Iuliana a participat la concursul naţional „Flori în Ţara Bârsei” din Braşov, la care şi-au arătat valoarea 32 de concurenţi din toate zonele ţării. Cu vocea-i minunată, tânăra cu ochi superbi a impresionat nu doar publicul, ci şi juriul. A obţinut locul al II-lea, spre nemulţumirea spectatorilor cuceriţi de glasul piteştencei. Iuliana însă nu deznăduieşte: „Aşa a fost să fie, am să mă revanşez la următorul festival naţional, «Lada de zeste», care va avea loc în Olt!” Succesele fetei sunt prilej de mândrie şi pentru conducerea Liceului „Ion Barbu”, unde ea învaţă şi are rezultate remarcabile. Rămâne de văzut dacă administraţia locală şi judeţeană va aprecia şi răsplăti această stea în urcare a folclorului românesc, care reprezintă Argeşul pe oriunde merge.
Eduard TOMAZIU