*Suporterii echipei de fotbal, nemulţumiţi de actuala conducere
După cum se ştie, FC Argeş nu şi-a schimbat nici în această vară statutul juridic şi nu poate promova, chiar dacă ar termina pe o poziţie care asigură această performanţă. Dezamăgiţi, suporterii de la Peluza Nord a stadionului au emis un comunicat în care acuză conducerea clubului piteştean de amatorism, nepăsare şi numesc eşecul neschimbării statutului juridic din drept public în privat ca fiind unul lamentabil. De asemenea, fanii cer la club un manager cu experienţă care să adminstreze exclusiv fotbalul.
„Pe 20 iulie 2018 a fost termenul oficial până la care se putea schimba statutul juridic al clubului din public în privat, schimbare ce ne-ar fi permis să putem spera la promovarea în Liga I. Am tot aşteptat de atunci un comunicat oficial al celor din conducerea clubului. În afară de preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, singurul care a avut o atitudine proactivă în relaţia cu suporterii, nimeni din club nu şi-a asumat până acum acest eşec lamentabil. A mandatat întâlnirea noastră cu cei de la FRF, şi-a asumat eşecul nepromovării şi a cerut oamenilor din cadrul clubului să realizeze cererile de marketing propuse de noi, câteva fiind în curs de realizare. Noi, suporterii, am avut o întâlnire cu cei din club pe 13 iunie. Acolo ne-au prezentat situaţia şi ne-au propus să găsim împreună o soluţie de salvare. Pe 15 iunie, deja am reuşit să planificăm o întâlnire comună la FRF. Am aflat că soluţiile pentru promovare erau cunoscute de cei din club şi, cel mai ruşinos, că anumite persoane din club nici măcar nu ştiau corect care e data limită a modificării statutului juridic.
Cum la orice loc de muncă rezultatele reflectă cel mai bine activitatea unui angajat, considerăm că e nevoie de un manager competent, care să se ocupe exclusiv de secţia de fotbal. Directorul clubului nu a trasat nicio strategie după care clubul de fotbal să se ghideze, fie că vorbim de juridic, marketing sau sportiv. Nici nu şi-a asumat public acest eşec. Cum de nenumărate ori a zis că celelalte secţii ale clubului îi ocupă tot timpul, ne-am dori să îl degrevaţi de sarcinile aferente secţiei de fotbal şi să aduceţi un manager cu experienţă care să administreze exclusiv fotbalul.
Chiar dacă sezonul care stă să înceapă este ratat din punct de vedere al promovării, nu acceptăm mediocritatea. Noi, suporterii, vrem ca echipa să atingă două obiective în acest sezon: să ajungă cel puţin în faza sferturilor de finală ale Cupei României şi să ocupe o poziţie pe podiumul Ligii a 2-a, la finalul acestui sezon.
Dacă grăbim procesul de modificare a statutului şi ne clasăm în primele 3 locuri, avem o şansă să promovăm, fie ea cât de mică. Să nu uităm că de-a lungul timpului FRF a dat diverse derogări care au facilitat promovarea unor echipe.
Totodată vrem ca FC Argeş să implementeze acţiunile de marketing propuse de noi conducerii, după şedinţa mai sus amintită din 13 iunie 2018. Un club cu un marketing profesionist îşi va creşte încasările şi va reuşi să creeze emulaţie în oraş (vezi cazul ASU Politehnica Timişoara).
Pentru noi scopul principal este să vedem cum FC Argeş redevine echipa fanion a judeţului şi totodată o echipă respectabilă a Ligii 1.
Indiferent de situaţia actuală a clubului, facem apel către toţi suporterii FC Argeş să vină la stadion să susţinem echipa împreună. Unitatea şi iubirea pentru FC Argeş sunt cele mai bune forme de protest. Doar împreună suntem puternici!”, se arată, printre altele, în comunicatul suporterilor de la Peluza Nord.
„Iubirea pentru FC Argeş, cea mai bună formă de protest”
Advertisement
Advertisement
Un Comentariu
Anonim
Doamme, ce am fost și ce am ajuns! Ne bate Gicu din mormânt.