ITM Argeş, amenzi cu duiumul la societăţi de energie şi petrol.
Potrivit unui comunicat al ITM Argeş, inspectorii instituţiei au derulat în luna februarie mai multe controale la societăţi din domeniul industriei extractive şi de producere a energiei electrice.
Au fost depistate mai multe nereguli, pentru care s-au aplicat sancţiuni, astfel:
-în domeniul industriei extractive, a fost efectuat un număr de 22 controale, au fost aplicate 23 sancţiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 44.500 lei.
-în ceea ce privește activitatea de producere a energiei electrice, a fost efectuat un număr de 10 controale, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 5.000 lei.
Principalele deficiențe constatate: nerespectarea instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă de către angajator, neefectuarea instruirii periodice, neasigurarea controlului medical periodic, neevidențierea reparațiilor echipamentelor de muncă, nesemnalizarea de securitate a zonelor periculoase, neverificarea sistematică și testarea utilajelor, neautorizarea INSEMEX, neasigurarea unor echipamente de muncă corespunzătoare activităților desfășurate.
Foto descriptiv