Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeș a primit, săptămâna aceasta, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Proiectul „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale – regiunea Sud Muntenia”, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă – tip C, proiectată conform normelor europene.
Ambulanța de tip Renault Master, în valoare de aproape 500 000 de lei, asigură intervenţia cu maximă operativitate, atât în scopul asigurării supravieţuirii victimelor accidentelor, cât şi efectuării manevrelor medicale pentru a preîntâmpina agravarea stării acestora, pentru acordarea primului ajutor calificat în situaţii de urgenţă, care includ una sau mai multe persoane aflate în pericol, ca urmare a imposibilităţii temporare de a se îndepărta de spaţiul de risc, la accidente rutiere, afecţiuni cardiace, afecţiuni respiratorii, intoxicaţii, arsuri sau orice alte situaţii care pot pune viaţa în pericol.
Echipajul este format din minim patru persoane:
- un medic de urgenţă sau un medic de anestezie terapie intensivă (specialist sau rezident cel puţin în semestrul II al anului III de rezidenţiat, cu acordul directorului programului de rezidenţiat ori al îndrumătorului, în cazul rezidenţilor în anestezie terapie intensivă, cu experienţă spitalicească continuă, instruit în utilizarea medicaţiei anestezice);
- un asistent medical cu pregătire în acordarea asistenţei medicale de urgenţă cu experienţă spitalicească în manevrele de urgenţă şi terapie intensivă şi utilizarea medicaţiei anestezice;
- o persoană cu pregătire paramedicală care a absolvit cursul de prim ajutor calificat şi de lucru în cadrul unui echipaj medical de urgenţă;
- un conducător auto pompier care a absolvit cursul de prim ajutor calificat sau un conducător auto ambulanţier.