S-au scurs peste 170 de ani de la constituirea primei trupe de teatru în municipiul reşedinţă de judeţ, condusă, odinioară, de Constantin Halepliu. Au trecut şi 70 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Stat din Piteşti. Drept urmare, scoatem la… rampă date mai puţin cunoscute despre teatrul argeşean, culese dintr-o carte semnată de Sevastian Tudor, fost director al instituţiei de cultură. În istoria teatrului nostru, scormonită de autor, aflăm că o copilă de opt ani a jucat, acum 190 de ani, la conacul Goleştilor în piesa „Regullus” sau că, în urmă cu 150 de ani, reprezentaţiile aveau loc într-un local unde marele actor Ion Anestin l-a interpretat pe Barbu Lăutaru, ori că marele muzician George Enescu a cântat la vioară pe scena piteşteană în anul 1922.
La conacul Goleştilor
Aproape de Piteşti, la conacul Goleştilor, iluministul Dinicu Golescu susţinea că teatrul este menit „să aţâţe în om toate virtuţile” şi să arate „pildele acelor vrednici de pomenire”. De altfel, în şcoala sa – intitulată „şcoala slobodă obştească” – la sfârşitul anului şcolar 1829-1830, o copilă de opt ani, fiica lui Gheorghe Leurdeanu din Piteşti, a jucat în piesa de teatru „Regullus”, de Collin, tradusă de Iancu Văcărescu, şi a declamat cu atâta foc, încât „ochii tuturor se umplură de lacrimi de bucurie pentru o aşa pătrunzătoare şi binecuvântată ispravă din partea unui fraged copil”.
„La Hârdău”, Barbu Lăutaru
În 1841, o trupă de actori francezi, condusă de Theodore Goffrey şi Valery, a dat o serie de spectacole în localul şcolii primare conduse de Nicolae Simonide din Piteşti. În 1848, la Piteşti a luat fiinţă o trupă de teatru statornică; directorul, Constantin Halepliu – actor, regizor, autor dramatic – a fost ajutat la conducere de Ştefan Vlădeanu şi apoi de Nicolae Cuculescu. La 13 noiembrie 1869, în raportul primarului oraşului Piteşti către Prefectura judeţului Argeş privind lucrările edilitare, se specifică următoarele: „s-a edificat din nou între piaţă şi grădina de mai sus (n.n., Grădina publică) un teatru cu cazino şi birturi, după un plan sistematic, lucrare care acum este la punerea fierului pe înveliş…”. Era vorba despre o construcţie specială pentru teatru, în Piaţa Sf. Nicolae; concesionarul a pornit lucrările, dar le-a abandonat. Reprezentaţiile din această perioadă se ţineau într-un local numit „La Hârdău” (în spatele Bisericii „Sf. Gheorghe”), unde Ion Anestin l-a jucat pe Barbu Lăutaru.
Sala – fabrică de butoaie
La 16 aprilie 1886, artistul Teodor Popescu, directorul trupei teatrale din Piteşti, şi-a propus o stagiune de doi ani şi jumătate pe an şi a cerut sprijin material Primăriei, arătând într-o adresă că „teatrul este oglinda vie a societăţii în a cărei reflecţie se vede biciuindu-se şi descriindu-se cu culorile cele mai vii negrele viciuri ale societăţii, precum şi faptele măreţe ce încunună viaţa omului ce cu sfinţenie şi-a îndeplinit datoria”.
După 1890, Sala „Uklar”, construită de un german, s-a numit „Universala Lehrer”, care cuprindea teatru, operă, operetă, revistă. În 1912, Franz Lehrer a vândut sala multifuncţională, dar noul proprietar nu a ţinut cont de destinaţia artistică şi a transformat-o într-o fabrică de butoaie.
În 1905, sub hotelul „Dacia” din Piteşti se afla un teatru de varietăţi, proprietar fiind Nicolae Ionescu.
Teatrul Comunal
Toate aceste incertitudini în privinţa unei săli speciale, asociate cu dorinţa piteştenilor de a avea o clădire de teatru, a determinat conciliul comunal al oraşului Piteşti să ia în discuţie, în anii 1909-1910, ridicarea unei clădiri de teatru (şi băi) pe strada principală. Din cauza neglijenţei antreprenorului, dar şi a lipsei de fonduri, lucrările au durat câţiva ani. La 1 decembrie 1914, Primăria a luat în primire mobilierul de la firma „Hugo Baruch” din Berlin. Sala teatrului a fost pictată de Virginia Tomescu din Piteşti, diplomat al Institutului de Arte din Roma. La 21 februarie 1915, la ora 11, a fost inaugurată sala de spectacole a Teatrului Comunal Piteşti şi a fost prezentată piesa „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional Bucureşti.
Enescu, pe scenă
Apărut în preajma Primului Război Mondial, teatrul piteştean a început să găzduiască spectacole mai ales după 1918. La 22 septembrie 1918, Constantin Niculescu a dat reprezentaţii pentru orfanii de război. La 1 decembrie 1922, marele muzician George Enescu a prezentat un aplaudat concert la vioară. Apoi, rând pe rând, s-au perindat pe scena piteşteană mari actori, precum: Constantin Tănase, Constantin Nottara, Aristide Demetriad. Agentul teatral al oraşului Piteşti, Panait Constantinescu, solicita, la 25 septembrie 1938, organizarea spectacolului „Ion ocnaşul”, după „Năpasta”, cu Ion Brezeanu în rolul principal. La 10 februarie 1939, la Teatrul Comunal a fost prezentată piesa „Clovnul”, cu Ion Finteşteanu, iar la 25 februarie 1940, Tudor Muşatescu, directorul Teatrului „Sărindar”, venea cu spectacolul „Titanic vals”. Au urmat piese cu artişti ai Teatrului Naţional: la 3 iulie 1941, „Aimee”, cu George Vraca, şi la 3 ianuarie 1943, „Lucreţia Borgia”, cu Marioara Voiculescu.
Teatrul Muncitoresc
După o etapă de refacere a întregii clădiri, la 6 martie 1948 a fost inaugurat Teatrul Muncitoresc din Piteşti, cu piesa „Insula păcii”, de Evgheni Petrov, în regia artistică a lui Victor Handoca şi scenografia lui Ştefan Norris. La reuşita spectacolului şi-a adus contribuţia corul dirijat de Emil Lerescu.
Marele actor George Vraca a jucat pe scena teatrului piteştean în stagiunea 1949-1950, alături de Mioara Glodariu, Tanţi Benescu, Grigore Şerbănescu, Colea Răutu şi alţii.
Fory Etterle
În prima stagiune 1948-1949 au fost prezentate şapte premiere, dintre care trei piese din dramaturgia contemporană. Printre altele a fost prezentată piesa „Fiul meu”, de Georgely Sandor, cu Fory Etterle, Tamara Vasilache, Ernest Maftei, Tony Zaharian, Gheorghe Lascu, Lucica Georgescu, Ion Bănceanu, Sabin Marian, Mircea Manolescu, în regia lui Nello Bucovski şi scenografia lui Cristian Şerbănescu.
Teatru de Stat Profesionist
În martie 1958 instituţia din Piteşti a primit numele marelui dramaturg Alexandru Davila. La 1 februarie 1949, Teatrul Muncitoresc a devenit Teatru de Stat Profesionist. La 23 august 1958 a fost dat în folosinţă Teatrul de Vară, iar între anii 1977-1979 au fost realizate lucrări de modernizare ale localului propriu.
Şi la Câmpulung
În Ţara Românească, teatrul naţional cunoaşte, în perioada 1840-1848, un avânt deosebit, avându-l printre animatorii principali şi pe C.D. Aricescu, istoricul şi revoluţionarul muscelean punând bazele unui teatru la Câmpulung, ajutat de fraţii Rucăreanu. Teatrul s-a deschis cu un repertoriu de Vasile Alecsandri şi traduceri din Molliere. „Teatrul exista la Câmpulung încă din ianuarie 1847, când junii câmpulungeni, ca să-şi întrebuinţeze timpul cu folos pentru dânşii şi ceilalţi (cum ziceau în programul lor teatral), au improvizat ca prin farmec (numai într-o săptămână) un teatru în miniatură, un teatru de societate, o adevărată şcoală de morală patriotică, la care luau parte toţi junii, gratis; şi cu modestă plată a intrării se acopereau cheltuielile serale şi se ajutau orfanii şi văduvele din oraşul meu natal”, a consemnat, în 1859, C.D. Aricescu. Din păcate, începuturile teatrului la Câmpulung nu au fost continuate printr-o organizare, ca la Piteşti…
