În zi de doliu naţional, emisiunea „Subiect de presă” de la Antena 1 Piteşti realizată de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu a adus în discuţie relaţia dintre monarhie şi Oraşul Regal, invitatul ediţiei fiind arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ÎPS Calinic Argeşeanul.
Mâine-seară, trupul neînsufleţit al fostului suveran al României va ajunge la Catedrala de la Curtea de Argeş. Fascinat de personalitatea Majestăţii Sale, arhiepiscopul a rostit cu plecăciune: „Iată că Regele Mihai a venit acasă, unde trebuia să vină de foarte multă vreme. Se spune că Regele a murit. Regele nu a murit! Este viu!”.
„Născut din gorun…”
Pe micul ecran, ÎPS Calinic a reliefat latura umană a Regelui Mihai I al României şi le-a recomandat telespectatorilor să se aplece asupra cărţilor pentru a înţelege, pentru a învăţa să preţuiască cele mai importante personalităţi şi momente ale regalităţii din România.
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a stat la taină cu Regele Mihai I şi poartă în inimă amintiri copleşitoare legate de cel din urmă suveran al românilor.
„Suflet ales, fără egal, Regele Mihai I a fost de o modestie proverbială. Avea un bun-simţ dus la maximum… A fost un credincios cu adevărat, un om pe care nici măcar cu un zefir să nu-l atingi. Când stăteai de vorbă cu el se desfiinţau toate barierele protocolare. Atunci când nu se impunea cutuma regală se vorbea cu Majestatea Sa ca de la inimă la inimă, fără nicio reţinere. Pot să spun că Mihai era un român adevărat, un român sadea. Cu vorba lui, cu rostirea lui românească, neatinsă de neologisme, el s-a legat de glia aceasta românească. Aveai impresia că Mihai s-a născut din stejar, din gorun, din flori, din bucurie, din cântec… Era poliglot. Îi plăceau motoarele. Cânta la pian. Spunea: «N-am putut niciodată să ies din imperiul decenţei şi din sfaturile mamei mele nu m-am abătut nicio secundă. Mama m-a învăţat că trebuie respectat cuvântul dat. Mama mea a fost fericirea mea. Dacă nu era mama, eu eram mort demult». Era un om copleşitor acest Mihai, acest Rege unicat care a aşteptat, 70 de ani, întoarcerea acasă” – a spus arhiepiscopul.
Destăinuiri pe scara vremii
În 1997, ÎPS Calinic a stat la taină cu Regele Mihai I; Majestatea Sa a fost într-o vizită mai lungă la Curtea de Argeş. Înaltul Prelat l-a poftit pe oaspete să iasă pe balcon pentru a vedea catedrala lui Neagoe Basarab şi, în timp ce urca scara, fostul suveran i s-a destăinuit: „Regele era cu o treaptă mai sus. Iar eu, argatul, eram cu o treaptă mai jos. Mihai stătea rezemat de balustradă, povestind fascinant câteva crâmpeie, câteva episoade din viaţa lui. Suflet de român din rădăcină, a stat aproape 45 de ani în exil şi tot timpul s-a gândit la România. A vorbit despre plecarea din ţară, despre greutăţile întâmpinate, despre faptul că a fost nevoit să crească găini… Avea şi puţină mâhnire că a trebuit să se lepede de avion…”
A fost episcop laic
Regele-monarh este unsul lui Dumnezeu. Ultimul monarh român a fost membru de onoare al Sinodului Bisericii Ortodoxe. Regele Mihai a fost episcop laic; asta înseamnă că putea intra în Sfântul Altar prin Sfintele Uşi Împărăteşti, drept pe care nici preotul nu-l are. Majestatea Sa avea dreptul să ia cu mâna proprie cuminecătura la împărtăşanie, însă n-a uzat niciodată de această prerogativă. Din smerenie. Regele Mihai a fost şi ultimul moştenitor al Bizanţului.
Un model
În pragul centenarului cu ce rămânem după ce am aflat mai multe lucruri despre regalitate? ÎPS Calinic a răspuns: „Unirea tuturor românilor într-un stat naţional are ca temelie sângele vărsat de sute şi milioane de oameni. Jertfa strigă sângele pământului. Aici nu ne putem juca. Să fim foarte grijulii, pentru că noi vom fi foarte aspru pedepsiţi de Dumnezeu dacă nu cinstim jertfa înaintaşilor, dacă stăm aici şi nu ne ard, nu ne frig tălpile atunci când călcăm pe brazda unde sunt moaştele ostaşilor români căzuţi pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea ţării, întregirea neamului şi slava sfintei noastre biserici. E prezent mereu acest văzduh al celor 100 de ani care au trecut, făcându-se rugăciuni pentru aducerea aminte. Spun mereu la slujbă: îmi doresc şi ne dorim solidaritate românească şi ortodoxă. Regele Mihai este un model. Regele Mihai a fost exponentul numărul unu de necontestat”.
A fi sau a nu fi?
Acum 27 de ani, de Crăciun, Înaltul Prelat l-a aşteptat pe Regele Mihai să ajungă la Curtea de Argeş, însă Majestatea Sa a fost întors din drum, fiind obligat să părăsească România. Atunci, în 1990, vlădica de la Argeş era deputat al FSN şi după această întâmplare a fost audiat de o comisie parlamentară, fiind bănuit că a pregătit încoronarea Regelui Mihai la Curtea de Argeş. A avut sau nu acest gând ÎPS Calinic? Cu această întrebare lăsată fără răspuns a început şi s-a încheiat ediţia de ieri a emisiunii „Subiect de presă”.