În inima comunei Bascov se înalţă un impresionant monument al eroilor, inaugurarea având loc vineri, în cadrul unei manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Primarul comunei, Gheorghe Stancu, i-a avut ca oaspeţi pe: ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, prefectul Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Bughiu, şefii Consiliului Judeţean (Dan Manu, preşedinte, Ion Mânzână, vicepreşedinte), parlamentari, primari, consilieri judeţeni, manageri ai instituţiilor publice argeşene etc.
Cu această ocazie a fost aprinsă Flacăra Centenarului (proiect iniţiat de C.J. Argeş). Imnul Naţional a fost intonat de Fanfara „Argeşul” a Centrului Cultural Judeţean, iar urmaşii eroilor din localitate au primit Diplome Centenare.
Încadrat de două tunuri achiziţionate de Primărie, noul monument din Bascov este dedicat eroilor căzuţi la datorie în Primul şi în cel de-al Doilea Război Mondial, aflându-se la răscrucea unor importante drumuri, Piteşti – Curtea de Argeş şi Bucureşti – Râmnicu-Vâlcea.
Un Comentariu
Bascov
Doamna primar este din Basarabia de poarta esarfa invers?