În Săptămâna Mare şi de Sfintele Paşte, realizatorii emisiunii „Subiect de presă” de la „Antena 3” Piteşti, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, l-au invitat în platou pe ÎPS Calinic Argeşeanul. Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a vorbit despre ofensiva binelui/ creştinismului asupra răului/ păcatului.
În cuvinte care mişcă, înaltul prelat a zugrăvit Bucuria Învierii din Săptămâna Luminată şi a reflectat asupra testamentului social al lui Iisus, arătând că Dumnezeu e în fiecare dintre noi. Alte teme abordate în cele două ediţii: semnificaţia sfintei Euharistii, supersitiţii legate de post, vizita Papei Francisc în România, asemănările teologice dintre catolici şi ortodocşi etc. Câteva dintre ideile rostite de ÎPS Calinic citiţi în ceea ce urmează.
„Grija de aur”
ÎPS Calinic: „Iisus Hristos s-a jertfit pentru noi, ne-a adus mântuire şi bucurie, a pătimit… Dumnezeu în sine aşa a iubit lumea de mult, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut l-a dat astfel încât oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Românii noştri s-au adăpostit sub grija de aur a lui Dumnezeu, a lui Iisus Hristos. Românii noştri au crezut nestrămutat de la capăt, n-au avut îndoieli. Au crezut în Dumnezeu hotărât, au crezut în Iisus Hristos pe care l-a trimis Dumnezeu. Au mai înţeles românii foarte bine că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El. Noi dormim, iar Dumnezeu veghează, scrie în Sfânta Scriptură”.
„Bucuraţi-vă!”
ÎPS Calinic: „Primul cuvânt al lui Iisus Hristos, după Învierea strălucitoare, unică şi irepetabilă a fost «Bucuraţi-vă!». «Bucuraţi-vă!» este un imperativ, o poruncă. Aşadar, bucuraţi-vă de Învierea Lui Iisus Hristos! Bucuraţi-vă de viaţă! Bucuraţi-vă între voi, în frăţie! Bucuraţi-vă în casa voastră, în comunitatea voastră, în satul vostru, în oraşul vostru, în ţara voastră, în Europa!”
„Împărăţia lui Dumnezeu”
ÎPS Calinic: „Iisus Hristos Domnul a localizat şi a spus: «Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru. Iată, stau la uşă şi bat; de veţi deschide uşa şi mă veţi primi în inima voastră, voi intra şi vom închina şi vom fi împreună în comuniune». Împărăţia Lui Dumnezeu e în sufletul nostru. În familia noastră e o microîmpărăţie a Lui Dumnezeu. Împărăţia Lui Dumnezeu e în şcoala noastră, în satul nostru, în oraşul nostru, în societate, în ţara noastră. Noi din România trebuie să facem Grădina Maicii Domnului şi Împărăţia lui Dumnezeu! Nu ajungem acolo dacă nu rezolvăm problemele de aici, de pe acest pământ. Iisus Hristos se identifică, aşa, cu fiecare dintre noi, vrem sau nu vrem. Iată la ce demnitate ridică Dumnezeu speţa umană! Nu laolaltă, luată aşa, generic, ci pe fiecare dintre noi, cu identitatea lui, cu numele lui, cu lucrarea lui, cu naşterea lui, cu traiul lui, cu necazurile lui, cu iadul lui, cum se spune că-i pe pământ… Acesta este testamentul social al lui Iisus în ceea ce priveşte speţa umană. Dumnezeu e în fiecare dintre noi şi ne ridică până la înălţimea sa!”
„Iubiţi-vă!”
ÎPS Calinic: „Iisus a venit pe lume cu un mesaj teribil: «Iubiţi-vă!». Ce ne lipseşte nouă, acum? Lipseşte Iisus Hristos din viaţa noastră! Ne lipseşte uitarea faptului că noi, oamenii, suntem toţi din gândirea lui Dumnezeu şi că suntem întrupaţi din voinţa lui Dumnezeu. Noi suntem întrupaţi din gândirea lui Dumnezeu, în spaţiul acesta. Noi vieţuim, creştem din iubirea lui Dumnezeu, cu harul lui. Asta uităm…”
„Oameni buni”
ÎPS Calinic: „Oameni buni – ce adresare formidabilă, românească! Românii au fost oameni buni dintotdeauna, săracii. Apoi dorim şi noi, acum, ca toţi ceilalţi să fie oameni buni cu noi, adică să nu mai fim batjocoriţi atât. Oameni suntem şi noi, copiii lui Dumnezeu! Atunci să fim şi noi trataţi ca oameni buni, că tare mult am mai răbdat noi, românii, în istorie! Răbdăm şi acum. Primul nume al lui Dumnezeu este «Iubirea». Ardelenii zic «Dumnezeu Drăguţul». Oameni buni, fiţi şi voi drăguţi cu noi, românii! Românii spun «Hristos a Înviat!», după Biblie. Uitaţi-vă cât de biblic este ortodoxul român. Mă închin în faţa ortodoxului român din toate timpurile!”