Bunătatea, toleranţa, blândeţea sunt principii pe care le propovăduia Mântuitorul Iisus Hristos în urmă cu două mii de ani. Astăzi, câţi dintre noi mai ţinem cont de ele? Cine mai este în stare să întoarcă şi celălalt obraz? Cine mai este lesne iertător? Despre toate acestea a vorbit întâiul ierarh al eparhiei Argeşului şi Muscelului în urmă cu câteva zile, la praznicul Sfintei Filoteea. Iar cuvintele sale au ţintit inima auditoriului.
Mânia, patimă grea
Ca în fiecare an, în ziua prăznuirii Sfintei Filoteea, mii de oameni din cele patru zări, unii sosiţi în oraşul regal cu câteva zile înainte, şi-au îndreptat paşii spre paraclisul în care se află racla cu nepreţuitele odoare. Înfruntând frigul, dreptcredincioşii au stat câteva ceasuri în aşteptarea momentului în care pot atinge sfintele moaşte. În sprijinul lor, pentru a le face aşteptarea mai uşoară, în organizarea ireproşabilă a arhiepiscopiei noastre, studenţi teologi şi seminarişti au oferit tuturor ceaiuri calde, gest apreciat de cei înfriguraţi. După serviciul divin săvârşit de ÎPS Calinic Argeşeanul în mijlocul unui impresionant sobor de preoţi şi diaconi, credincioşii, aşteptând în ordine, şi-au murmurat, preţ de câteva secunde, rugăciunile, implorând mila „sfântuliţei” despre care se spune că, în ziua prăznuirii sale, mai mult decât oricând, revarsă binefacerile sale în viaţa celor ce i se închină. La finalul slujbei, conform tradiţiei, toţi cinstitorii sfintei au primit din partea preoţilor câte un pacheţel cu alimente. Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost cel al cuvântului de învăţătură pe care l-a rostit arhiereul. Ştiind că aproape că nu este credincios, mic sau mare, care să nu cunoască viaţa Muceniţei Filoteea, ierarhul nu a mai insistat asupra istoricului ei. În schimb, a subliniat patima de care a suferit tatăl sfintei şi care ne mai stăpâneşte şi pe noi astăzi: mânia. Aceasta l-a făcut pe nefericitul părinte al Filoteei să arunce cu barda spre iubita sa copilă. După cum se cunoaşte, barda i-a provocat o rană la picior, iar fetiţa şi-a dat ultima suflare. A fost momentul în care a primit, drept răsplată pentru bunătatea ei, cununa sfinţeniei.
„Bravo! Eşti viteaz!”
Pentru a nu se limita la un „discurs” în care să analizeze sec tema „mâniei”, părintele Calinic Argeşeanul şi-a propus să mişte cumva inimile împietrite ale multora dintre cei care-l ascultau. Şi bun cunoscător al firii umane chinuite de multe scăderi şi neputinţe, a dat exemple concrete în care mulţi dintre credincioşi s-au regăsit. Iată un fragment din predica înaltului ierarh: „Sunt multe situaţii în care aproapele ne greşeşte. Şi ne supărăm, ne necăjim, îi întoarcem spatele. Îl ocolim. Dar nu numai în cazul străinilor şi a vecinilor. Ba chiar sunt unii care nu vorbesc cu fraţii ori părinţii lor. Se consideră nedreptăţiţi. Au avut vreo sfadă. Şi trece timpul. Şi auzi pe câte cineva care spune că nu vorbeşte cu fratele său de mulţi ani! Se mai şi laudă! Altul spune că nu şi-a vizitat părinţii de mulţi ani, că ei ar fi greşit cu ceva şi l-au supărat. Bravo ţie! Eşti viteaz! Dacă nu mai vorbeşti cu cel ce ţi-a greşit şi ţii supărare ani la rând, e extraordinar! Eşti curajos! Viteaz, cum am spus! Meriţi o medalie!” Desigur, prin aceste cuvinte, arhiereul a fost ironic. O astfel de atitudine era justificată înainte de prima venire a lui Hristos. Atunci se aplica „legea talionului”: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte! Hristos însă a propovăduit altceva. Şi a spus că nu va intra în Împărăţia Cerurilor cei intoleranţi. Şi nici rugăciunile intransigenţilor nu sunt primite. Niciun om nu poate rosti rugăciunea domnească „Tatăl nostru” dacă nu-şi iartă aproapele. Cu atât mai mult pe cel care-i este rudă. Ca să nu mai pomenim cazul părinţilor biologici. Nu vom căpăta iertarea lui Dumnezeu decât în măsura în care îi iertăm şi noi pe toţi cei care ne-au greşit. „Procentul este matematic! Nu există jumătăţi de măsură”, a precizat ÎPS Calinic, care a străpuns inimile multora prin predica sa profundă şi a menţionat că lucrarea diavolului cel pierzător de suflete se vădeşte cel mai bine în cuvintele multor credincioşi care spun cu tărie: „Îl iert, dar nu îl uit…”
