19 autospeciale noi au intrat, astăzi, în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, contribuind astfel la îmbunătăţirea capacităţii de răspuns, precum și la creșterea gradului de siguranță pentru polițiștii care intervin la evenimente.
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a recepționat, în cursul acestei zile, un lot de 19 de autospeciale noi, Dacia Duster, dintre care 18 vor fi repartizate structurilor de ordine publică, atât din mediul mediul urban, cât și din mediul rural, iar una Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș.
Toate au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor, şi sunt colantate după o grafică nouă.
Autospecialele fac parte din programul de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fondurile proprii și din rezerva bugetară.